”Un mit este un fel stabilit de a privi lumea, care nu poate fi distrus deoarece, privit prin mit, toate dovezile sprijină mitul”.
Edward Charles Francis Publius de Bono
Oricărei încercări de acest fel, sortită irevocabil eșecului, descurajantă și obositoare, îi poate fi acordată o circumstanță atenuantă: speranța că adevărul ar putea fi cunoscut, atunci când gândirea laterală – un alt mit? – al aceluiași de Bono, funcționează.
Se afirmă din rândul celor implicați direct și indirect în medicina de urgență, ca fiind o realitate stabilită, că motivul principal al sufocării Unităților de primiri urgențe cu pacienți care nu ar fi de fapt într-o situație de urgență, se datorează faptului că medicina de familie – adică medicii de familie – nu-și face datoria să trateze pacienții aflați în cod verde. Desigur, afirmația suportă diferite nuanțe, dar esența este aceasta.
În primul rând să înțelegem termenii, ce este codul verde de urgență:
”NIVEL III – URGENT COD VERDE
DEFINITIE: Acest cod se aplica pacientilor cu functii vitale (respiratie, tensiune arteriala, puls) stabile, dar care necesita doua sau mai multe dintre resursele definite in tabelul RESURSE
EXEMPLE: Suspiciune de infarct miocardic acut·Convulsii·Traumatisme·Criza hipertensivă Abdomen acut
PROTOCOL MEDICAL: Pacienții cu astfel de afecțiuni sunt evaluați inițial prin monitorizarea semnelor vitale: pulsul, frecvența respiratorie, tensiunea arterială și saturația în oxigen, iar pentru orice copil cu vârsta mai mică de 3 ani, temperatura. Asistența medicală pentru aceste tipuri de urgențe se desfășoara în mai multe etape pentru o evaluare corectă a gravității și acordarea serviciului medical corespunzător: 1. Consultația și tratamentul în regim de urgență de către medicul specialist desemnat în acest scop de la camerele de gardă sau din programul de zi; 2. rezolvarea cazului în una din formele de spitalizare: de zi sau continuă, conform criteriilor de internare”
Cu aceleași cuvinte, dar pe scurt, codul verde este o urgență. De fapt, esența problemei este întrebarea: cine se ocupă cu adevărat de aceste situații de urgență? Răspunsul este evident dat la punctul 1. Să încercăm să obiectivăm ”fără a privi prin mit”:
Pacientul este într-o dilemă: pentru îngrijiri apelează la medicul de familie sau la UPU?
Cifrele din raportul anual al CNAS pe 2014 (după această dată acest indicator nu a mai fost inclus în rapoartele acestei instituții) arată proporția serviciilor acordate populației de către cele trei paliere ale asistenței medicale. Medicina de urgență, fiind finanțată separat nu este inclusă aici:
De notat: peste 111 milioane de servicii medicale pe an – 80% din toate serviciile – în asistența medicală primară, aproape 10 milioane de servicii pe lună. Se pare că nu sunt totuși destule, s-ar dori mai multe consultații în asistența primară, deși aceasta înseamnă peste 5 consultații pe an pentru fiecare cetățean român, o cifră la nivelul mediei europene. Poate prea multe cifre la nivel național ne fac să nu vedem pădurea de copaci. Mai simplu ar fi să restrângem la un exemplu: județul Satu Mare a avut în 2016 circa 60.000 de consultații în serviciul de urgență, 65.000 în centrele de permanență ale medicilor de familie și 1.500.000 de servicii în cabinetele medicilor de familie. Percepția despre munca insuficientă a medicilor de familie care ar duce la aglomerarea UPU s-ar putea să fie totuși greșită. O dovadă în acest sens este raportul Comisiei Europene din noiembrie 2016: ”Health at a Glance: Europe 2016 – State of Health in the EU Cycle. Joint publication of the OECD and the European Commission” (https://www.oecd.org/els/health-systems/Health-at-a-Glance-Europe-2016-CHARTSET.pdf), în care vedem România pe unul din locurile cele mai bune în ceea ce privește proporția pacienților care se adresează serviciului de urgență deoarece îngrijirile primare nu au fost disponibile. De fapt, România și Grecia se află la egalitate, în urma Danemarcei și Belgiei care au o populație mai puțin numeroasă, ca țări în care această proporție este cea mai mică la nivelul Europei.
S-ar putea totuși, ca ambele servicii de asistență – și urgența și asistența primară – să-și facă treaba, dar problema și distorsionarea ei să fie în altă parte?
Conexiuni Medicale 