Dr. Lűkö Béla (1883-1936)

Left image: bust by Csapó Sándor in front of the former Municipal Hospital; right image: Bronze by Aurel Popp, 1936, Satu Mare Art Museum

In the early twentieth century, the healthcare of Satu Mare makes a qualitative leap, in the first decade of the century an exceptional value personalities appear, some of them became legends in the population.

Dr. Luko Béla, an exception surgeon, European class scientist, led the local Military Hospital between 1914-1918, and in 1919 after fierce insistence along with other notables of the city of Satu-Mare established the Town Hospital, whose directory was almost 20 years. Numerous scientific papers written by him have appeared in prestigious medical journals in Europe.

In 1921 he was awarded with the Star of Romania and Queen Maria Cross, and in 1935 is made Knight of the Romanian Crown and received the Order of Sanitary Merit first Class.

He left this world after a total, bluntly, dedication to the profession, in 1936, at the age of 56 years. He was accompanied on his last journey of 10,000 citizens from the 50,000 inhabitants of the city at that time.

The newspaper „Gazeta”, from Satu-Mare, in the number of 3 May 1936 obituary said: „Satu-Mare Hospital has lost his most devoted humanist. Satu Mare society has lost the most dedicated and perfect selfless. Dr. Lükő has not made from medicine an medical profession, but an apostle, who has dedicated his entire life”. „New Western Gazette”: „More than that, is that this medical science beauty dies poor, because in his long career relieved the suffering not only with the knife, but also with the bag wide open …; not sought medical gains, he was a man whose soul blooms whenever could help those patients. On behalf of hundreds of thousands of sick comforted we put on the coffin of Dr. Lükő Béla our hot tears of gratitude. Sit tibi terra levis”.

Beside him, in the last moments of life, watched Iuliu Haţieganu.

His personality has remained vivid in the memory of the population from Satu Mare until nowadays. We address our gratitude whenever we are passing in front of his statue at the entrance to the Hospital that bears his name.

Dr. Lűkö Béla (1883-1936)

Imaginea din stânga: bust de Csapó Sándor, în faţa fostului Spital Municipal; imaginea din dreapta: bronz de Aurel Popp, 1936, Muzeul de Artă Satu Mare

La începutul secolului XX asistenţa medicală sătmăreană face un salt calitativ; în prima decadă a secolului apar personalităţi de o valoare excepţională, unii dintre ei devenind legende în rândul populaţiei.

Dr. Lükő Béla chirurg de excepţie, om de ştiinţă de talie europeană, a condus Spitalul Militar din localitate între anii 1914-1918, iar în anul 1919 după insistenţe înverşunate, împreună cu alte notabilităţi ale oraşului a înfiinţat Spitalul Orăşenesc Satu-Mare, al cărui director a fost aproape 20 de ani. Numeroase lucrări ştiinţifice redactate de el au apărut în prestigioase reviste medicale europene.

În anul 1921 a fost decorat cu Steaua României şi Crucea Reginei Maria, iar  în 1935 este făcut Cavaler al Coroanei României primind şi Ordinul Meritul Sanitar clasa I.

A părăsit această lume după o dăruire totală profesiei, fără menajamente, în anul 1936, la vârsta de doar 56 de ani. A fost condus pe ultimul drum de 10.000 de cetăţeni din cei 50.000 de locuitori a oraşului din acea vreme.

Ziarul  “Gazeta” din Satu-Mare în numărul din 3 mai 1936 în necrolog scria: “Spitalul din Satu-Mare a pierdut cel mai consacrat umanist al său. Societatea sătmăreană a pierdut şi cel mai consacrat şi desăvârşit altruist. Dr. Lükő nu şi-a făcut din medicină o profesiune, ci un apostolat, pentru care şi-a dedicat întreaga viaţă.” „Noua Gazetă de Vest”: “Mai mult este faptul că această podoabă a ştiinţei medicale moare sărac, pentru că în lunga sa carieră a alinat suferinţele nu numai cu bisturiul, ci şi cu punga larg deschisă…; n-a urmărit câştiguri medicale, a fost un om al cărui suflet înflorea ori de câte ori putea veni în ajutorul celor bolnavi. În numele sutelor de mii de bolnavi alinaţi depunem pe sicriul doctorului Lükő Béla lacrimile noastre fierbinţi de recunoştinţă. Sit tibi terra levis”.

Lângă el, în ultimele clipe al vieţii, a stat Iuliu Haţieganu.

Personalitatea sa a ramas vie în memoria populaţiei municipiului Satu Mare până în zilele nostre. Îi adresăm recunoştinţa noastră de câte ori trecem prin faţa bustului său la intrarea în Spitalul care îi poartă numele.

THE MARFAN SYNDROME IN PAINTINGS

The syndrom’s name was given by Antoine Marfan in 1899, presenting the case of a 5 year old girl named Gabrielle. The most visible signs are associated with the skeletal system, most of those affected having an above-average height. Some have very long upper limbs, with long thin fingers. Can be associated with scoliosis, pectus excavatum or pectus carinatum. These features are found in works of Renaissance painters.

Almost feminine elegance of a noble young man wearing a red velvet hat, painted in „Portrait of a young” (Fig. 1) by Sandro Botticelli (Alessandro di Mariano Filipepi, 1445-1510), is due to his thin, very long fingers- arachnodactyly. The same characters can be recognized in the painting „Birth of Venus” (Fig. 2). “Madonna” portrait, painted with a very long neck and long fingers, by Parmigianino (Girolamo Francesco Maria Mazzola, 1503-1540), presents striking features of Marfan syndrome (Fig. 3).

SINDROMUL MARFAN ÎN PICTURĂ

Numele sindromului este dat de către Antoine Marfan, în 1899, prezentând cazul unei fetiţe de 5 ani, pe nume Gabrielle. Cele mai vizibile semne sunt asociate cu sistemul osos, majoritatea celor afectaţi având o înălţime mult peste medie. Unii prezintă membre superioare foarte lungi, cu degete subţiri şi lungi. Pot asocia şi scolioza, pectus excavatum sau pectus carinatum. Aceste caracteristici sunt surprinse în operele pictorilor  Renaşterii.

Eleganţa aproape feminină a tânărului nobil care poartă o pălărie din catifea roşie în tabloul „Portretul unui tânăr” (Fig. 1) de Sandro Botticelli (Alessandro di Mariano Filipepi, 1445–1510), se datorează degetelor sale subţiri, deosebit de lungi- arahnodactilie. Aceleaşi caractere pot fi recunoscute în tabloul „Naşterea lui Venus” (Fig. 2). Portretul „Madonnei”, pictată cu un gât foarte lung şi degete asemenea, de Parmigianino (Girolamo Francesco Maria Mazzola, 1503-1540), prezintă elemente frapante pentru sindromul Marfan (Fig. 3).

FAMILY MEDICINE RESEARCH-CUI BONO?

„–You loose time?

-With pleasure. I have the tendency to laziness. Mostly I like to sit to think. „

Interview with Lucian Boia, historian

 

“We don’t have courage not because those things are difficult, but because we don’t have courage, they are heavy.”

Seneca

 

It has been well demonstrated that a health care system founded on primary care is associated with improved health outcomes for a nation’s population and enhanced cost-effectiveness [1].

Primary care clinicians themselves are best placed to generate relevant knowledge and ensure its translation into everyday practice because of their awareness of the needs of the communities they serve and the important research questions that need to be answered.

Despite this opportunity, primary care has had a weak culture of formal inquiry, with poorly developed infrastructure and low levels of active participation in research. This has resulted in far fewer publications relative to other medical disciplines.

Research is a critical component to the continued growth and development of the field of family medicine.

Most patient care occurs in the office of primary care physicians, but most research is done in academic medical centers. The community-based office is an ideal laboratory for the study of patients and their problems.

Some family physicians do research; all use research. In everyday patient care, family physicians evaluate, select, recommend, and explain new information and clinical interventions.

Notable studies have been completed in the areas of cancer screening, management of hypertension, and diabetes education.

Primary care research is the missing link in the development of high-quality, evidence-based health care for populations [2].

“Why research in family medicine?” In fact, the question in itself is superfluous and may illustrate the lack of self-confidence of this discipline.

After all, nobody asks why research in cardiology or hematology is needed. The obvious answer is that research is a natural part of any scientific discipline, and thus it is also a part of family medicine. Still, the question of what research is specific to family medicine may arise. Could family medicine not find a sufficient scientific base in the results of research in pediatrics, internal medicine, geriatrics, and gynecology? This question is also superfluous; the obvious answer is that family medicine is a specific scientific discipline, not an assembly of parts of other disciplines.

The ultimate answer to the question, “Why research in family medicine?” is to provide better care for our patients.

First of all, family medicine has a unique ecology [3]. The family physician as the first contact for all kinds of health problems deals with a huge variety of problems, mostly in the early stages. Symptoms are vague, prevalence of serious disease is low, many problems are selflimiting, and comorbid conditions are often present. As a result, decision making in primary care is completely different from that in secondary care settings because, for example, low probabilities reduce the predictive value of many diagnostic tests in family practice.

The importance for research on the epidemiology of family practice can be illustrated by looking at the randomized controlled trials (RTCs), which are universally considered to be the method of choice for determining the efficacy and effectiveness of interventions [4] and the basis of evidence based medicine. Existing RTCs are often of little use for the family physician. Most study patients have well-defined diseases and meet specific inclusion and exclusion criteria; consequently; most patients in family medicine will not fit the inclusion criteria. Their disease is not yet sufficiently developed, they have other concurrent health problems, or they are older than the patients in the trials. It is often difficult to find a study that applies to a family medicine patient.

Researchers in family medicine have so far been reluctant to use intervention studies, favoring instead observational study designs [4]. As a result, randomized controlled trials in primary care are badly needed, such as trials that start from common complaints and symptoms, trials with few exclusion criteria, and trials that include a variety of patients who are comparable with the average family practice population. Diversity in the study population can be an advantage, instead of a problem. These trials should ideally be large because small trials tend to exaggerate intervention benefit [5]. Yet large randomized clinical trials are not always feasible, and most are costly. Primary care will probably continue to live with the paradox that the rigor of inclusion criteria and patient selection needed for an RCT are completely opposite to daily practice.

To achieve the broadest health gains, more specific research is needed-economic health research to assess cost and utility balances of therapeutic and diagnostic interventions and to study equity and accessibility of health care, and community diagnosis research to help uncover community-related health hazards and suggest interventions in the framework of community-oriented primary care [6,7]. Results of economic and community research can provide the indispensable policy evidence needed to underpin social and ethical decision making.

Finally, primary care research in itself has a responsibility to the funding society. It should try to return to this society as much as possible by using study design and organization to maximize its possible influence on clinical practice and on patient’s well-being [8].

Is family medicine a process-based rather than a content-based discipline? If not content-based, what then characterizes it? The nub of the question revolves around the fact that for almost every disease there is a specialist. If the world is seen in terms of diseases, then there will be a specialist to be its expert. When a family physician researches a disease, is that physician becoming a specialist in a relevant discipline? Many public health specialists, for example, have arrived at that destination from family medicine. Nevertheless, there are illnesses and diseases that family physicians are expert in managing, and they should be seen as experts in researching them.

Family medicine research published in general medical journals is a good index of quality. Although the British Medical Journal includes a section devoted to primary care research, few other general medical journals are committed to publish family medicine research on a regular basis. Of 90 original research articles published during 1999 in the Medical Journal of Australia (Australia’s leading general medical journal), only 3% were from family medicine compared with 37% from medicine [9].

Few family medicine researchers are sufficiently established to act as senior researchers (eg, doctoral supervisors). They are vulnerable because of their few numbers. Furthermore, success in being awarded research grants is predicated on past research success.

General practice registrars are expected to acquire competency in research during training. But general practice registrars wishing to do research are penalized because time spent away from clinical activities to undertake research must be added onto the end of their training period.

Family medicine research has a long and important history that is dominated by individual physicians.

Examples include Edward Jenner (1749–1823), who developed vaccination against smallpox; Sir James McKenzie (1853–1925), who developed the forerunner of the electrocardiogram; William Pickles (1885–1969), who characterized infectious hepatitis, and Bornholm disease; and F. J. Huygen, who undertook psychological studies in general practice. These family physicians can serve as excellent role models for how to develop a research trajectory: they observed phenomena within their practices; concentrated on diseases; took pragmatic approaches to solving problems; and were meticulous and rigorous in their methods [10-12]. They were convinced of the unique position (and duty) of family physicians to undertake the role of researcher. Emphasizing this point and promoting such exemplars to the current generation of family physicians might encourage some to adopt the role of a researcher.

Dr. Sun Yat-Sen, the father of modern China and a general practitioner, overthrew the Manchu Dynasty and created the Republic of China in 1911. Many historians think that he succeeded because the time was right, the environment was suitable, and stakeholders were supportive of the revolution. Learning from the same Chinese wisdom, we should have a high chance of success in turning the 21st century into the age of family medicine research.

Traditional single-practice research projects, [13] developed by pioneers in family medicine, were later enriched by new developments. One important event was the introduction of qualitative methods to medicine [14-16]. Another example of new research strategies has been the advent of practice-based research networks that, when combined with electronic health records, provide a laboratory for rapidly addressing certain types of clinical research issues. Large-scale multipractice trials allow the investigation of issues, such as mild hypertension in the elderly [17], that can be addressed only in a primary care setting.

Family medicine research does not address all relevant issues adequately or evenly. Progress is often slow; some countries have experienced a rapid development of family medicine research, while some others have not [18]. It is interesting that the pace of development does not reflect the economic characteristics of a country but is a result of other factors. There are many reasons why the change in research culture does not happen as fast as it should.

Nevertheless, it is still difficult to be a researcher in practice. There is often a lack of protected time, which is not always available for this activity, especially in countries where family medicine is just starting to develop as an academic discipline.

Payment systems in some countries inhibit practice research by putting more emphasis on competition among physicians in a struggle for economic survival [19].

Although there are good organizations that support practice research, the top-down approach has not been successful. Family medicine has not succeeded in accessing policy makers and in ensuring adequate funds for practice research at an international level, nor has it been successful in developing an overall research agenda for practice at the more global level. There are two elements in the development of research programs in family medicine [19]. The creation of the clinician-researcher, a person who is paid to practice and conduct research, often comes to mind first, but a second element is equally important: the creation of interdisciplinary teams of researchers who support each other and provide adequate critical mass. Family medicine has not developed centers of excellence, such as those established by other clinical specialties. This lack in organizational support is due in part to the nature of practice, in which specialization and the reductionist approach are foreign to the culture and basis of practice, and to the nature of physicians, who have tended to work in isolation and depend upon their own skills and resources.

The problem with the development of an academic discipline is that it must remain in contact with the basics of the discipline if it wants to survive. Distancing the academic branch of the discipline from its foundation can be dangerous. It is equally dangerous for common practice not to recognize the importance of research.

The methods of how different countries have managed to develop family medicine research vary, but they usually include a combination of international support, local enthusiasm, willingness to change, and some luck [19].

Family medicine has matured as an academic and scientific discipline with its own core concepts, knowledge, skills, and research domains. It has acquired much expertise in studying common illnesses; the integration of medical, psychological, social, and behavioral sciences; patient-centered care; and health services delivery.

Many health care challenges in the 21st century will place a great demand on primary care, which can serve its purpose only if it is of high quality and evidence based. Family medicine research can contribute to many areas of primary care, ranging from the early diagnosis to equitable health care [20].

Conclusions:

International collaborations in family medicine research should continue.

Governments should be made aware of the prime role of family physicians in society, and the insecure place of family medicine research in their countries, the government support necessary for stimulating family medicine research, and the several ways that this can be done.

The role of universities is important and should be enhanced by increased collaboration between universities, and development and promotion of international collaborations.

Family medicine journals should be strengthened by more secure citation indices, and improving the quality of research published.

The intellectual nature of family medicine should be encouraged by enabling students and registrars to undertake research, facilitating clinicians as participants and leaders of research, and promoting the academic status of the discipline.

References

1. Grzybowski, G, Wallace, K. Primary care research in Canada and The United States, Ann. Fam. Med, Sep 2006;4:466-467.
2. Rosser, W, van Weel, C. Research in Family/General Practice is Essential for Improving Health Globally, Ann Fam Med 2004;2:S2-S4
3. Green, LA, Fryer, GE Jr, Yawn, BP, Lanier, D, Dovey, SM. The ecology of medical care revisited. N Engl J Med. 2001;344:2021-2025.
4. Sheikh A, Smeeth L, Ashcroft T. Randomised controlled trials in primary care: scope and applications. Brit J Gen Pract. 2002;52:746-751.
5. Kjaergard, LL, Villumsen, JG, Huud, C. Reported methodological quality and discrepancies between large and small randomised trials in meta-analyses. Ann Intern Med. 2001;135:982-989.
6. De Maeseneer, J, Derese, A. Community oriented primary care. Eur J Gen Pract. 1998;4:49-50.
7. Rhyne, R, ed. COPC: Health Care for the 21st Century. Washington, DC: American Public Health Association; 1998.
8. van Weel, C. Biomedical science matters for people – so its impact should be better assessed. Lancet. 2002;360:1034-1035.
9. Askew, DA, Glasziou, PP, Del Mar, CB. Research output of Australian general practice: a comparison with medicine, surgery and public health. Med J Aust. 2001;175:77-80.
10. Gray, DP. Research in general practice: law of inverse opportunity. BMJ. 1991;302:1380-1382.
11. Fry, J. Profiles Of Disease: A Study in the Natural History of Common Diseases. Edinburgh: ES Livingstone; 1966.
12. Starfield, B. Is primary care essential? Lancet. 1994;344:1129-1133.
13. Maijman, F, deMelker, RA. The extent of inter-and intrareviewer agreement on the classification and assessment of designs of singlepractice research. Fam Pract. 1995;12:93-97.
14. Britten, N, Jones, R, Murphy, E, Stacy, R. Qualitative research methods in general practice and primary care. Fam Pract. 1995;12:104-114.
15. Elder, NC, Miller, WL. Reading and evaluating qualitative research studies. J Fam Pract. 1995;41:279-285.
16. Kinmonth, AL. Understanding and meaning in research and practice. Fam Pract. 1995;12:1-2.
17. Nutting, PA. Practice-based research networks: building the infrastructure of primary care research. J Fam Pract. 1996;42:199-203.
18. Wallace, P, Drage, S, Jackson, N. Linking education, research, and service in general practice. BMJ. 1998;316:323.
19. Švab, I. Changing Research Culture, Ann Fam Med 2004;2(Suppl 2):S30-S34.
20. Cindy L. K. Lam, The 21st Century: The Age of Family Medicine Research?, Ann Fam Med 2004;2(Suppl 2):S50-S54.

CERCETAREA ÎN MEDICINA DE FAMILIE-CUI BONO?

„-Pierdeţi timpul?

-Cu plăcere. Am înclinare spre lenevie. Cel mai mult îmi place să stau să mă gândesc.”

interviu cu Lucian Boia, istoric

 

„Nu fiindcă lucrurile acestea sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj ele sunt grele.”

Seneca

 

Este bine documentat faptul că un sistem de sănătate bazat pe asistenţa medicală primară este asociat cu îmbunătăţirea sănătăţii pentru populaţia unei naţiuni şi creşte raportul cost-eficienţă [1].

Medicii din asistenţa primară sunt cel mai bine poziţionaţi pentru a genera cunoştinţe relevante şi pentru a asigura transpunerea acestora în practica de zi cu zi, datorită conştientizării nevoilor comunităţilor pe care le deservesc şi a întrebărilor importante la care trebuie să răspundă.

În ciuda acestei oportunităţi, asistenţa medicală primară a avut până acum o cultură slabă de cercetare formală, cu infrastructură slab dezvoltată şi niveluri scăzute de participare activă în domeniul cercetării. Acest lucru a dus la existenţa de publicaţii mult mai puţine faţă de alte discipline medicale.

Cercetarea este o componentă esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea continuă a domeniului medicinei de familie.

Cele mai multe îngrijiri ale pacientului survin în cabinetele medicilor din asistenţa primară, dar cele mai multe cercetări se fac în centre medicale universitare. Cabinetul orientat spre comunitate este un laborator ideal pentru studiul pacienţilor şi problemele lor.

Doar unii medici de familie fac cercetare, dar toţi utilizează lucrările de cercetare. În îngrijirea zilnică a pacientului, medicii de familie evaluează, selectează, recomandă şi explică noile informaţii şi intervenţii clinice.

Studii notabile au fost realizate în domeniile screening-ului pentru cancer, managementului hipertensiunii arteriale, educaţiei diabetului zaharat.

Cercetarea în asistenţa primară este veriga lipsă în dezvoltarea unui sistem de sănătate de înaltă calitate pentru populaţie, bazat pe dovezi [2].

„De ce cercetare în medicina de familie?” De fapt, întrebarea este de prisos şi poate ilustra lipsa de încredere în sine a acestei discipline.

La urma urmei, nimeni nu întreabă de ce este nevoie de cercetare în cardiologie sau hematologie. Răspunsul evident este că cercetarea este o parte firească a oricărei discipline ştiinţifice şi deci şi o parte din medicina de familie. Totusi se poate ridica întrebarea: ce este specific în cercetarea în medicina de familie? Nu poate găsi medicina de familie baze ştiinţifice suficiente în rezultatele cercetării din pediatrie, medicină internă, geriatrie şi ginecologie? Această întrebare este, de asemenea, de prisos; răspunsul evident este faptul că medicina de familie este o disciplină ştiinţifică specifică, nu un ansamblu de părţi ale altor discipline.

Răspunsul final la întrebarea „De ce cercetare în medicina de familie?” este: pentru a oferi mai multă grijă pentru pacienţii noştri.

Înainte de toate, medicina de familie are o ecologie unică [3]. Medicul de familie, ca prim contact pentru toate tipurile de probleme de sănătate, se ocupă de o varietate mare de probleme, majoritatea în stadii incipiente. Simptomele sunt vagi, prevalenţa bolilor grave este scăzută, multe probleme sunt autolimitante, iar comorbidităţile sunt adesea prezente. Ca urmare, luarea deciziilor în asistenţa medicală primară este complet diferită de cea din situaţiile de îngrijire secundară, deoarece, de exemplu, probabilitatea scăzută reduce valoarea predictivă a numeroase teste diagnostice în medicina de familie.

Importanţa cercetării privind epidemiologia în medicina de familie poate fi ilustrată prin studii randomizate controlate (SRC), care sunt universal considerate a fi metoda de elecţie pentru determinarea eficacităţii şi eficienţei intervenţiilor [4] şi baza pentru medicina bazată pe dovezi. SRC-urile existente au adesea o utilitate redusă pentru medicul de familie. Majoritatea pacienţilor studiaţi au boli bine definite întrunind criterii de includere şi excludere specifice, prin urmare, cei mai mulţi pacienţi în medicina de familie nu se vor potrivi cu criteriile de includere. Boala lor nu este încă suficient de dezvoltată, au şi alte probleme de sănătate concurente, sau sunt mai în vârstă decât pacienţii din studii. Este adesea dificil să găsim un studiu care să se aplice unui pacient din medicina de familie.

Cercetatorii în medicina de familie au fost reticenţi până acum în a utiliza studii intervenţionale, favorizând în schimb studiile observaţionale [4]. Drept urmare, studiile randomizate controlate în asistenţa medicală primară sunt foarte necesare, precum studiile care pornesc de la acuze şi simptome comune, studiile cu criteriile de excludere puţine şi studiile care includ o varietate de pacienţi care sunt comparabili cu media populaţiei din practica medicinei de familie. Diversitatea populaţiei studiate poate fi un avantaj, în loc de a fi o problemă. Aceste studii ar trebui să fie în mod ideal mari, deoarece studiile mici au tendinţa de a exagera beneficiul intervenţiei [5]. Cu toate acestea, marile studii clinice randomizate nu sunt întotdeauna fezabile şi cele mai multe sunt costisitoare. Asistenţa medicală primară va continua, probabil, să trăiască cu paradoxul că rigoarea criteriilor de includere şi de selecţie ale pacienţilor necesare pentru un SRC sunt complet opuse practicii de zi cu zi.

Pentru a atinge maximum de câştig în sănătate, sunt necesare mai multe cercetări specifice în domeniul economico-sanitar pentru a evalua costul şi utilitatea intervenţiilor terapeutice şi de diagnostic, precum şi pentru a studia echitatea şi accesibilitatea la îngrijirea sănătăţii, dar şi cercetări de diagnostic comunitare pentru a ajuta la descoperirea riscurilor pentru sănătate legate de comunitate şi sugestii pentru intervenţii în îngrijirea primară orientată spre comunitate [6,7]. Rezultatele cercetării economice şi comunitare pot furniza dovezi indispensabile pentru a susţine luarea deciziilor sociale şi etice.

În cele din urmă, cercetarea în asistenţa primară cuprinde în sine responsabilitatea pentru societatea care o finanţează. Ea ar trebui să încerce să întoarcă societăţii cât mai mult posibil prin utilizarea de metode de studiu şi să se organizeze pentru a maximiza posibila influenţă privind bunele practici clinice în stare de bine a pacientului [8].

Medicina de familie este mai degrabă o disciplină bazată pe proces decât pe conţinut? Dacă nu este bazată pe conţinut, atunci ce este ceea ce o caracterizează? Semnul întrebării se învârte în jurul faptului că pentru aproape orice boală există un specialist. În cazul în care lumea este privită în termeni de afecţiuni, atunci se va găsi ca expert un specialist pentru fiecare. Atunci când un medic de familie cercetează o boală, este pentru a deveni un medic specialist într-o disciplină relevantă? Mulţi specialişti în sănătate publică, de exemplu, au ajuns la această destinaţie pornind din medicina de familie. Mai mult, există boli şi afecţiuni în gestionarea cărora medicii de familie sunt experţi, astfel că ei ar trebui să fie priviţi ca experţi şi în cercetarea lor.

Cercetările în medicina de familie publicate în reviste de medicină generală sunt un indicator bun al calităţii. Deşi British Medical Journal include o secţiune dedicată cercetării asistenţei medicale primare, puţine reviste de medicină generală se angajează să publice lucrări de cercetare de medicina de familie în mod regulat. Din 90 de articole de cercetare originale publicate în cursul anului 1999 în Jurnalul Medical din Australia (revista medicală generalistă lider în Australia), doar 3% au fost din medicina de familie, comparativ cu 37% din medicină [9].

Puţini cercetători în medicina de familie sunt suficient de experimentaţi pentru a acţiona în calitate de cercetători seniori (de exemplu conducători de doctorat). Ei sunt vulnerabili din cauza numărului lor redus, iar succesul în acordarea subvenţiilor de cercetare se bazează pe succesul cercetărilor anterioare.

Rezidenţii de medicină generală se aşteaptă să dobândească competenţe în cercetare în timpul pregătirii, dar cei care doresc să facă cercetare sunt penalizaţi pentru că timpul petrecut departe de activităţile clinice pentru a întreprinde cercetări trebuie să fie adăugat la sfârşitul perioadei lor de formare.

Cercetarea în medicina de familie are o istorie lungă şi importantă, dominată de medici individuali. Exemplele îl includ pe Edward Jenner (1749-1823), care a dezvoltat vaccinarea împotriva variolei; Sir James McKenzie (1853-1925), care a dezvoltat precursorul electrocardiografului; William Pickles (1885-1969), care a descris hepatita infectioasă şi boala Bornholm; FJ Huygen, care a efectuat studii psihologice în practica generală. Aceşti medici de familie pot servi ca exemple excelente pentru modul în care să se dezvolte o oportunitate de cercetare: ei au observat fenomene în cadrul practicilor lor, s-au concentrat asupra bolilor, au avut o abordare pragmatică pentru rezolvarea problemelor şi au fost meticuloşi şi riguroşi în metodele lor [10-12]. Ei au fost convinşi de poziţia unică (şi datoria) de medici de familie în a-şi asuma rolul de cercetător. Subliniind acest punct şi promovând astfel de exemple actualei generaţii de medici de familie, i-ar putea încuraja pe unii să adopte rolul de cercetător.

Dr. Sun Yat-Sen, părintele Chinei moderne şi medic generalist, a răsturnat dinastia manciuriană şi a creat Republica China în 1911. Mulţi istorici cred că el a reuşit datorită faptului că momentul a fost oportun, condiţiile au fost potrivite, iar părţile interesate au susţinut revoluţia. Învăţând din aceeaşi înţelepciune chineză, ar trebui să avem şanse mari de succes în transformarea secolului XXI în vârsta de aur a cercetării în medicina de familie.

Proiectele de cercetare tradiţionale limitate la o singură practică, [13] dezvoltate de pionieri în medicina de familie, au fost mai târziu îmbogăţite prin noile evoluţii, un eveniment important fiind introducerea metodelor calitative în medicină [14-16]. Un alt exemplu de noi strategii de cercetare a fost apariţia unor reţele de cercetare, bazate pe practică, care atunci când sunt combinate cu înregistrările medicale electronice, realizează un „laborator” pentru a răspunde rapid la anumite tipuri de probleme de cercetare clinică. Studiile multipractice pe scară largă permit investigarea problemelor, cum ar fi hipertensiunea arterială uşoară la vârstnici [17], care pot fi abordate numai în cadrul îngrijirii medicale primare.

Cercetarea în medicina de familie nu se referă la toate aspectele relevante în mod adecvat sau uniform. Progresul este adesea lent, unele ţări au cunoscut o dezvoltare rapidă a cercetării în medicina de familie, în timp ce altele nu [18]. Este interesant faptul că ritmul de dezvoltare nu reflectă caracteristicile economice ale unei ţări, ci este rezultatul altor factori. Există multe motive pentru care schimbarea în cultura cercetării nu se întâmplă atât de repede cum ar trebui.

Cu toate acestea, este încă dificil să fii un cercetător în practică. Există adesea o lipsă de timp dedicat, care nu este întotdeauna disponibil pentru această activitate, în special în ţările în care medicina de familie doar începe să se dezvolte ca o disciplină academică.

Sistemele de plată în unele ţări inhibă cercetarea practică, punând accentul mai mult pe competiţia dintre medici într-o luptă pentru supravieţuire economică [19].

Deşi există organizaţii care sprijină cercetarea practică, abordarea de sus în jos nu a avut succes. Medicina de familie nu a reuşit în abordarea factorilor de decizie politică şi în asigurarea de fonduri adecvate pentru cercetare practică de nivel internaţional şi nici nu a avut succes în dezvoltarea unei agende de cercetare generală pentru practici la nivel global. Există două elemente în dezvoltarea de programe de cercetare în medicina de familie [19]. Crearea clinicianului-cercetător, o persoană care este plătită pentru a practica şi a efectua cercetări, este prima care ne vine în minte, dar un al doilea element este la fel de important: crearea unor echipe interdisciplinare de cercetători care se susţin reciproc şi care să ofere masa critică adecvată. Medicina de familie nu şi-a dezvoltat centre de excelenţă, spre deosebire de alte specialităţi clinice. Această lipsă în sprijinul organizatoric se datorează în parte naturii practicii, în care specializarea şi abordarea reducţionistă sunt străine de cultura şi baza practicii, precum şi naturii medicilor, care au tendinţa să lucreze în izolare, depinzând de propriile competenţe şi resurse.

Problema dezvoltării unei discipline academice este că dacă doreşte să supravieţuiască, ea trebuie să rămână în contact cu elementele de bază ale disciplinei. Distanţarea ramurii academice a disciplinei de bazele ei poate fi periculoasă. Este la fel de periculos pentru practica obişnuită de a nu recunoaşte importanţa cercetării.

Metodele prin care diferite ţări au reuşit să dezvolte cercetarea în medicina de familie variază, dar ele includ de obicei o combinaţie de sprijin internaţional, entuziasm local, dorinţa de a schimba, dar şi puţin noroc [19].

Medicina de familie a ajuns la maturitate, ca o disciplină ştiinţifică şi academică, cu propriile concepte de bază, cunoştinţe, abilităţi şi domeniu de cercetare. Ea a dobândit o experienţă avansată în studierea bolilor comune, integrarea ştiinţelor medicale, psihologice, sociale şi de comportament, îngrijirea centrată pe pacient şi furnizarea serviciilor de sănătate.

Multe dintre provocările îngrijirii sănătăţii în secolul XXI vor crea o presiune mare pe asistenţa medicală primară, care poate servi scopului său numai dacă este de înaltă calitate şi bazată pe dovezi. Cercetarea în medicina de familie poate contribui la multe domenii de îngrijire primară, de la diagnosticul precoce la îngrijirea medicală echitabilă [20].

Concluzii

Colaborările internaţionale în cercetarea din medicina de familie ar trebui să continue.

Guvernele ar trebui să fie conştiente de rolul principal al medicilor de familie în societate, de locul nesigur al cercetării în medicina de familie în ţările lor, de necesitatea sprijinului guvernamental pentru stimularea cercetării în medicina de familie şi de cele câteva moduri în care acest lucru poate fi făcut.

Rolul universităţilor este important şi ar trebui să fie consolidat prin creşterea colaborării între universităţi şi promovarea şi dezvoltarea colaborărilor internaţionale.

Revistele de medicina de familie ar trebui să fie întărite prin indici de citare mai siguri şi prin îmbunătăţirea calităţii studiilor de cercetare publicate.

Natura ştiinţifică a medicinii de familie ar trebui să fie încurajată prin permiterea studenţilor şi rezidenţilor să efectueze cercetări, facilitarea clinicienilor ca participanţi şi lideri în cercetare şi promovarea statutului academic al disciplinei.

Referinţe

1. Grzybowski, G, Wallace, K. Primary care research in Canada and The United States, Ann. Fam. Med, Sep 2006;4:466-467.
2. Rosser, W, van Weel, C. Research in Family/General Practice is Essential for Improving Health Globally, Ann Fam Med 2004;2:S2-S4
3. Green, LA, Fryer, GE Jr, Yawn, BP, Lanier, D, Dovey, SM. The ecology of medical care revisited. N Engl J Med. 2001;344:2021-2025.
4. Sheikh A, Smeeth L, Ashcroft T. Randomised controlled trials in primary care: scope and applications. Brit J Gen Pract. 2002;52:746-751.
5. Kjaergard, LL, Villumsen, JG, Huud, C. Reported methodological quality and discrepancies between large and small randomised trials in meta-analyses. Ann Intern Med. 2001;135:982-989.
6. De Maeseneer, J, Derese, A. Community oriented primary care. Eur J Gen Pract. 1998;4:49-50.
7. Rhyne, R, ed. COPC: Health Care for the 21st Century. Washington, DC: American Public Health Association; 1998.
8. van Weel, C. Biomedical science matters for people – so its impact should be better assessed. Lancet. 2002;360:1034-1035.
9. Askew, DA, Glasziou, PP, Del Mar, CB. Research output of Australian general practice: a comparison with medicine, surgery and public health. Med J Aust. 2001;175:77-80.
10. Gray, DP. Research in general practice: law of inverse opportunity. BMJ. 1991;302:1380-1382.
11. Fry, J. Profiles Of Disease: A Study in the Natural History of Common Diseases. Edinburgh: ES Livingstone; 1966.
12. Starfield, B. Is primary care essential? Lancet. 1994;344:1129-1133.
13. Maijman, F, deMelker, RA. The extent of inter-and intrareviewer agreement on the classification and assessment of designs of singlepractice research. Fam Pract. 1995;12:93-97.
14. Britten, N, Jones, R, Murphy, E, Stacy, R. Qualitative research methods in general practice and primary care. Fam Pract. 1995;12:104-114.
15. Elder, NC, Miller, WL. Reading and evaluating qualitative research studies. J Fam Pract. 1995;41:279-285.
16. Kinmonth, AL. Understanding and meaning in research and practice. Fam Pract. 1995;12:1-2.
17. Nutting, PA. Practice-based research networks: building the infrastructure of primary care research. J Fam Pract. 1996;42:199-203.
18. Wallace, P, Drage, S, Jackson, N. Linking education, research, and service in general practice. BMJ. 1998;316:323.
19. Švab, I. Changing Research Culture, Ann Fam Med 2004;2(Suppl 2):S30-S34.
20. Cindy L. K. Lam, The 21st Century: The Age of Family Medicine Research?, Ann Fam Med 2004;2(Suppl 2):S50-S54.