Professor Dr. Dan Setlacec (1921 – 2009)

“We are not bad lineup, but rather, mismanaged, poorly led”.

Prof. Dan Setlacec

It was born on October 2, 1921, in Bucharest. He attended the Faculty of Medicine of Bucharest, succeeding the first at national exam, is called as demonstrator at the Surgical Clinic Colţea, led by Nicholas Hortolomei. It was incorporated in 1953 in cardiac surgery team, which performed the first intervention for mitral stenosis in Romania, initially by closed-heart surgery, then together with Prof. George Litarczek, through hypothermia method, by open-heart interventions. In 1964 he is entrusted with the leadership of General Surgery Clinic, in addressing the full range of interventions known in general surgery until his retirement in 1987, performing over 2000 interventions per year on the thyroid gland, esophagus, stomach, small intestine and thick intestine, rectum, liver, pancreas, adrenals, retroperitoneum, spleen and port system, mammary gland, ovary.

Professor Dan Setlacec theoretical contributions were so many: communications at the Surgery Society, which he led a long time to national symposiums and conferences and also, published numerous papers in particular in the journal „Surgery”, monographs and participation in national manuals. He descriebed original methods for surgical techniques: thoracic approach for cancer of the upper gastric pole, transperitoneal approach for bilateral suprarenalectomie, modified Patey operation, etc. Professor Setlacec was concerned to form a School of Surgery, which continue his work.

In the retirement years he did not abandon medicine, demonstrating his extraordinary capacity for synthesis, managing to write a history of Romanian Medicine in two volumes, after a thorough documentation.

In 2000 he was awarded with the Faithful Service National Order in rank of Grand Cross.

Professor Dan Setlacec died on July 23, 2009, at his home in Bucharest.

Profesor Dr. Dan Setlacec (1921 – 2009)

Nu suntem prost alcatuiţi, ci, mai degrabă, prost administraţi, prost conduşi.

Prof. Dan Setlacec

S-a născut la 2 octombrie 1921, în Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, reuşind primul la examenul de intern, este numit preparator în Clinica Chirurgicală Colţea, condusă de Nicolae Hortolomei. A fost inclus din 1953 în echipa de chirurgie cardiacă, unde efectuează primele intervenţii pentru stenoza mitrală din România, mai întâi prin chirurgia pe cord închis, apoi împreună cu prof. dr. George Litarczek, prin metoda hipotermiei, intervenţii pe cord deschis. În 1964 i se încredinţează conducerea Clinicii de Chirurgie Generală, în care abordează toată gama intervenţiilor cunoscute în chirurgia generală, până la pensionare în 1987 efectuând peste 2.000 de intervenţii pe an pe glanda tiroidă, esofag, stomac, intestin subţire şi gros, rect, ficat, pancreas, glande suprarenale, retroperitoneu, splină şi sistem port, glanda mamară, ovar.

Contribuţiile teoretice ale profesorului Dan Setlacec au fost la fel de numeroase: comunicări la Societatea de Chirurgie, pe care o lungă perioadă de timp a şi condus-o, la simpozioane şi congrese naţionale, dar şi numeroase lucrări publicate în special în revista „Chirurgia“, monografii şi participarea la tratate naţionale. A descris metode originale tehnicilor chirurgicale: abordul toracic al cancerului de pol superior gastric, abordul transpe­ritoneal pentru suprare­nalectomie bilaterală, operaţia Patey modificată, etc. Profesorul Setlacec s-a preocupat să formeze o şcoală de Chirurgie, care să continue opera sa.

În anii de pensie nu a abandonat medicina, dovedind extraordinara sa capacitate de sinteză, reuşind să scrie o Istorie a Medicinei româneşti, în două volume, după o minuţioasă documentare.

În anul 2000 i s-a decernat Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Mare Cruce.

Profesorul Dan Setlacec s-a stins din viaţă la 23 iulie 2009, în locuinţa sa din Bucureşti.

Evidence-based medicine-quo vadis?

Motto: „Half of what I learned you there will be not true over five years. Unfortunately we do not know which half”.

a teacher

In Romania, a GP has about 5,000 consultations a year. At each of these physicians should respond to various questions concerning diagnosis, prognosis and treatment, clinical decisions, totalising about 25,000 per year.

In making clinical decisions, we are confronted daily with situations of uncertainty, often caused by factors related to the individuality of each patient. Reference to hospital could be an effective way to reduce uncertainty, especially when it is a serious problem or train, however, our need for clinical information is far greater than satisfied in this way. In a study on this issue, clinicians have identified a need for additional information on every third patient consulted.

Solutions to remove uncertainties:

– Delay the problem (but we will soon rejoin her)

– Visit the library (treaties are designed to answer specific questions, or are obsolete)

– Questioning of a colleague (confidence in the response may vary)

– Cutting out magazine articles (may remain unread)

– Participation in an expert presentation (advantage: you complete the required training course, disadvantages: difficult to maintain you awake)

– Evidence-based medicine (EBM), learning how to find and evaluate evidence relevant to your problem and then how to apply them in practice.

Evidence-based medicine, within philosophical thinking from the nineteenth century, is conscious and judicious use of current best evidence in making its decision on the treatment provided to a patient by integrating personal experience with the best clinical evidence to that time, resulting in systematic research, i.e. the result of a relevant study, characterized by accuracy and precision of diagnostic tests, prognostic indicators reliability, efficiency and safety of treatment, recovery and treatment, this result invalidating diagnostic tests and treatments supported by then, replacing them with new ones, more powerful, more accurate, more efficient and safer.

A good doctor uses both personal experience and the best external evidence existing at that time, no one being enough used on it’s own.

EBM practice lasts a lifetime.

What is not EBM?

It is not outdated, it is not impossible to be practiced, it is not a „cookbook” because it integrates personal experience and does not provide recipes available for all patients, it is not (or should not be) a mean of reducing health costs by administrators to identify and implement the most effective medical means can increase and decrease expenses, not limited to randomized trials or meta-analysis, consisting of searching the best evidence to answer questions, does not replace skills, knowledge and individual clinical experience.

Why should we bother?

In a trial, a group of doctors were asked to make a list of topics wished for continuing medical education (CME) in order of preference and a list of topics for which they did not want. Half of doctors have followed a form of continuing medical education, half not, then the two groups were compared. The most important and clinically significant improvement in quality of care was observed in cases where doctors had not requested CME. This result suggests that CME works actually when a doctor does not want. The fact that improving quality of care was lower in situations where CME was required as a priority, suggests that where doctors are not asking for it actually they do not need it. In neutral situations where no preference was expresed, quality of care declined, suggesting that CME would not improve overall quality, as is believed.

New evidence appear always, obviously, although we need evidence daily, usually we do not find them immediately; our clinical performance deteriorates with time. Although we always prepare by continuing medical education, this is not sufficient for clinical performance. EBM practice, essentially different from classical education seems to keep up to date practical knowledge in a more easily accepted way.

Medicina bazată pe dovezi-Quo vadis?

Motto: „Jumătate din ce v-am învaţat nu va mai fi adevărat peste cinci ani. Din păcate nu ştim care jumătate”.

un profesor

 

În România un medic generalist are în medie 5000 de consultaţii pe an. La fiecare din acestea medicul trebuie să răspundă la diferite întrebări privind diagnosticul, prognosticul şi tratamentul, însumând circa 25.000 de decizii clinice pe an.

În luarea deciziilor clinice, ne confruntăm zilnic cu situaţii de incertitudine, determinate adeseori de factori care ţin de individualitatea fiecărui pacient. Trimiterea la spital ar putea fi o cale eficientă de  a reduce incertitudinea, mai ales când este vorba de o problemă serioasă sau trenantă, totuşi nevoia noastră de informaţii clinice este mult mai mare decât cea satisfăcută în acest mod. Într-un studiu pe această temă, clinicienii au identificat o nevoie de informaţii suplimentare la fiecare al treilea pacient consultat.

Soluţiile de îndepărtare a incertitudinilor:

– amânarea problemei (dar ne vom reîntâlni curând cu ea)

– vizitarea bibliotecii (tratatele nu sunt concepute să răspundă la întrebări specifice, sau sunt depăşite)

– întrebarea unui coleg (încrederea în răspunsul primit poate varia)

– decuparea de articole din reviste (riscă să rămână necitite)

– participarea la prezentarea unui expert (avantaje: îţi completezi cursurile cerute de perfecţionare, dezavantaje: te menţii cu greu treaz)

– medicina bazată pe dovezi (MBD), învăţând cum să găseşti şi să evaluezi dovezi relevante pentru problema ta şi apoi cum să le aplici în practică.

Medicina bazată pe dovezi, termen provenind din gândirea filozofică a secolului al XIX-lea, reprezintă folosirea conştientă şi judicioasă a celei mai bune dovezi actuale în luarea deciziei privind îngrijirile medicale acordate unui pacient, prin integrarea experienţei clinice personale cu cea mai bună dovadă existentă la acea oră, rezultată din cercetarea sistematică, adică rezultatul unui studiu relevant, caracterizat prin acurateţea şi precizia testelor de diagnostic, credibilitatea indicatorilor de prognostic, eficienţa şi siguranţa terapiei, recuperării şi regimului, acest rezultat invalidând testele diagnostice şi tratamentele acceptate până atunci, înlocuindu-le cu altele noi, mai puternice, mai precise, mai eficiente şi mai sigure.

Un medic bun foloseşte atât experienţa proprie, cât şi cea mai bună dovadă externă existentă la acea dată, niciuna nefiind suficientă folosită singură.

Practica MBD durează toată viaţa.

Ce nu este MBD?

Nu este demodată; nu este imposibil de a fi practicată; nu este o „carte de bucate” deoarece integrează experienţa personală şi nu furnizează reţete valabile tuturor pacienţilor; nu este (sau nu ar trebui să fie) un mijloc de reducere a cheltuielilor pentru sănătate de către administratori, identificarea şi aplicarea celor mai eficiente mijloace medicale putând duce la creşterea şi nu la scăderea cheltuielilor; nu se limitează la studii randomizate sau metaanalize, constând în căutarea celei mai bune dovezi care să răspundă întrebărilor; nu înlocuieşte abilităţile, cunoştinţele şi experienţa clinică individuală.

De ce să ne mai obosim?

Într-un studiu randomizat, unui grup de medici li s-a cerut să facă o listă de subiecte pentru care doreau educaţie medicală continuă (EMC) în ordinea preferinţei şi o listă de subiecte pentru care nu doreau. Jumătate din medici au urmat apoi o formă de educaţie medicală continuă, jumătate nu, ulterior comparându-se cele două grupuri. Cea mai importantă şi clinic semnificativă îmbunătăţire a calităţii îngrijirilor s-a observat în situaţiile pentru care medicii nu ceruseră EMC. Acest rezultat sugerează că EMC funcţionează atunci când medicul de fapt nu o vrea. Faptul că îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor a fost mai mică în situaţiile în care EMC era cerută cu prioritate, sugerează că acolo unde doctorii o cer, de fapt nu au nevoie de ea. În situaţii neutre pentru care nu s-a exprimat nicio preferinţă, calitatea îngrijirii a scăzut, sugerând că EMC nu ar aduce îmbunătăţirea generală a calităţii, aşa cum se crede.

Apar tot timpul noi dovezi; evident, deşi avem nevoie de dovezi zilnic, de obicei nu le găsim imediat; performanţele noastre clinice se deteriorează cu timpul. Deşi ne pregătim permanent prin educaţie medicală continuă, acest lucru nu este suficient pentru performanţă clinică. Practica MBD, diferită în esenţă de învătământul clasic pare să menţină la zi cunoştinţele practice, într-un mod mai uşor acceptat.