MEDICAL HISTORIES FOUND IN MEMOIRS OF QUEEN MARY OF ROMANIA (7)

Mary, Queen of Romania, born as Maria Alexandra Victoria of Saxa-Coburg and Gotha (October 29, 1875, Eastwell Park, Kent, England, July 18, 1938, Sinaia Pelişor, Kingdom of Romania), was princess of Great Britain and Ireland and the consort of King Ferdinand. Her memoirs are an important source of informations including medical ones, but also a surprising literature, which proves a writerly talent. Our approach aims at an incursion into the medical informations contained in the memoirs of Queen Marie of Romania, to our knowledge being the first attempt of its kind.

 

An event that occurs during the convalescence of the Crown Prince gives us the opportunity to bring to attention an important name not only in the medical world, but also in artistic life: „A tragic incident and totally unexpected appeared in our house (…) dr. Kremnitz, which was intended to remain with us until the full recovery of the Prince, died suddenly one morning because his heart stoped. (…) After the death of Dr. Kremnitz, doctor Romalo entered into our lives, he was our doctor until the end of his days” [1, p 141,142].

With Dr. Kremnitz, Mite Kremnitz appeared on the fashion and cultural scene of Romania at the end of the nineteenth century. Born as Marie Charlotte von Bardeleben, daughter of the famous surgeon Heinrich Adolf von Bardeleben, she spent her childhood in Greifswald, London, and since 1868 in Berlin. In 1872, at 20 years, Mite married Wilhelm Kremnitz.

Heinrich Adolf von Bardeleben (1^st March 1819-24^th September 1895)

An event in the life of Titu Maiorescu will permanently link him with Kremnitz family: on the way to Paris, he will make a stop in Berlin in October 1859. Visiting the Kremnitz family, he gives them „some gourmet gifts”, which, as he says, he brought from „the Orient”. In the thirteenth day of staying in Berlin, the unexpected happens: in the day of departure to Paris, in the dark, he falls into a pit on a Berlin street and sprains his ankle, being forced to stay in bed. The Kremnitz installs him in a room in their house and begun caring for him, also calling a doctor for him. Maiorescu was the French language teacher for the four children of the family Kremnitz, including his future wife, Clara. In a letter of November 1859 from Paris, he will motivate the subsequent decisions: „In Berlin I spent three weeks, definitely the happiest time of my life. Every day I stayed in the family of the Chancellor of Justice Kremnitz, so every day I stayed with Clara. Fortunately, I sprained my foot and had to lie in bed after that, for eight days (…) In short, I will marry Clara„.

Titu Maiorescu in youth 1882 (left) and to maturity

From the marriage with Clara Kremnitz, Titu Maiorescu had two children: a daughter, Livia, and a son, Liviu.

At the invitation of Titu Maiorescu, Mite and Wilhelm Kremnitz traveled in 1873 to Romania, in Iasi, and in January 1875 the couple is established in Bucharest. Wilhelm Kremnitz opens a medical practice, becomes secondary doctor and then, in 1889, senior physician at Brâncovenesc Hospital [2]. During the War of Independence Dr. Kremnitz coordinates a military hospital installed in Cotroceni Station. He is becoming more and more popular, and become the doctor of the Royal family of Romania, following the path of his mentor and of his father-in-law, who was very appreciated by Kaiser Wilhelm I and was the doctor of the German Emperor, Frederick III.

The family ties with Maiorescu, the close link with the Royal family, Mite Kremnitz being the Lady of company of Queen Elizabeth, and the literary talent of Mite, facilitated their entry into the intellectual world of Bucharest. Mite Kremnitz attended the literary meetings of the Junimea (a famous literary Circle of that time) where she met Eminescu, Jacob Negruzzi, Ion Slavici, Nicolae Gane, Theodor Rosetti and Petre Carp [3].

Mihai Eminescu in the last known photo (left) and at maturity (right)

Eminescu came to Bucharest as editor at the Time newspaper. Because the poet experienced great material difficulties, he gives private lessons of Romanian language to Mite Kremnitz. Mihai Eminescu becomes an intimate of Kremnitz family, being invited each year to spend Christmas holidays here. They were seeing home at Maiorescu, at the literary club Junimea and more than once, at the Royal Palace, where Queen invites Eminescu despite the cold relationship that he had with King Carol, who was severely critisized in his articles in the Time.

Mite Kremnitz and the famous red book

Mite Kremnitz’s great grandson, Georg, donated to the Central University Library of Cluj the famous „red book” which contains the poems transcripted by Eminescu for Mite, offered in January 4, 1879 as a gift for her birthday. The manuscript contains five poems in the poet’s version plus four more in the same book, copied by Mite [4].

Mite Kremnitz translated Eminescu’s poems „Desire”, „Over peaks” and it seems that also the „Morning Star” to German, she published a collection of Romanian tales, and she translated poems and prose of Queen Elisabeth (who used the literary pseudonym Carmen Sylva). She wrote plays and novels together with Queen Elizabeth, which they have signed with the pseudonym Ditto und Idem. She collaborated with King Carol I of Romania in writing of his Memoirs, in the collection donated by her great grandson existing a large number of files, apparently written by Carol I.

Wilhelm and Mite Kremnitz had two sons: Georg-Titus, born in 1876 in Bucharest and Emanuel (Manoli), born in 1885 at Peleș [5]. About the two children of Mite’s it was stated that they were conceived with Titu Maiorescu (Georg) and respectively with King Carol I (Emanuel). It is also said that the first name of Maiorescu, Titu, he wanted to put him in the Latinized form, so as he often signed, „Titus”, to his illegitimate child, Georg [6].

Wilhelm Kremnitz died on 31 July 1897 at Peleș and was buried on the royal domain, near the waterfall Urlătoarea, subsequently his tomb was moved to the park of the town.

Wilhelm Kremnitz’s tomb

According to Queen Mary, Mite, which the Queen never nominated her name, only as Dr. Kremnitz’s wife, wrote the book „The Court of Ragusa” in which she describes, parodying, the life of the Royal Court of Romania, to the disappointment of Queen Mary, one of the reasons why her presence is indicated briefly and superficially in the Queen’s memoirs: „It was a big news when lady Kremnitz has arrived from abroad to her husband’s funeral. Although Aunty (our note- Queen Elizabeth) had enough reasons not to love her, she received her as a person of the family. These two women resemble in a strange way. Both were writers, both had gray hair, short cut, with eyes in deep eye sockets, and thoughtfully (…) A few years earlier, they had written together a book in the form of letters exchanged between two friends. The collaboration was interesting and no doubt this united them for a time in the same enthusiasm, but this happened before my time, and I knew that now, Aunty has no love for the lady Kremnitz in her heart. The break, it seems, was made when Uncle (our note – King Carol I) had asked Mrs. Kremnitz to help him writing his memoirs, instead of asking this to Aunty, also a poet and writer. (…) Later, her innate meanness came out stronger when, in a unworthy way, she revenged against the royalty, who had once been her collaborator, writing a bad novel and also a vulgar one, titled The Court of Ragusa, in which, through changing the name of the people and of places, she describes in the form of parody the Aunty’s quirks and made a malicious description of the Court and her customs. Mrs. Kremnitz, of course, with a changed name, play in that novel the role of an intelligent woman, who is the confidence of the king and who straightened the queen’s mistakes. It is a book worthy of contempt” [1, p 142,143].

Elisabeth with her daughter Maria (called in family as Itty, 1870-1874). Photo from 1873

The Engagement Photography, 1869: Elizabeth of Wied, Prince Carol I of Romania (born as Prince of Hohenzollern-Sigmaringen), Mother-Princess Maria of Wied, Prince William of Wied (brother of Elizabeth)

In the 1899’s codicil of his testament, written in December 1911, Carol says: „The sons of Dr. Kremnitz will receive each forty thousand lei as gift and they will give of this sum four thousand lei to their mother, whose pension of twelve thousand, will be payed as so far, until her death„. Although her life in Romania was assured, with the annual rent paid by King Carol I – the equivalent of over 111,000 lei today – after her husband’s death, Mite Kremnitz prefered to return to Berlin, considering that the possibilities of giving her children a good education are more favorable in the German Empire. It is also interesting the further link of Mite sons with Romania, Georg-Titus attending a school of officers, and Emanuel medical studies. The two are enrolled in the Imperial Army and enter in Romania in 1918 with the occupation troops of the Central Powers. Georg-Titus Kremnitz, as officer of Staff of the German Army, is part of the delegation which proposes to Maiorescu, who, ironically, it seems that was his natural father, to form a government of occupation, anti-dynastic, proposal which he refused. On the other hand, however, he allowed the recovery of Slavic manuscripts of Academy Library Fund, documents requisitioned by the Bulgarian army, being in the process to be transported across the Danube [7]. Also, the Captain Emanuel Kremnitz, the supposed son of Carol I, although he was for a period of time the head of the censorship, is the one who saved in 1916 the archive of B.P. Hașdeu from Campina.

Mite Kremnitz passed away on July 18, 1916. She is the heroine of Eugen Lovinescu’s biographical novel, „Mite”.

References

1. Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol II, pag 140, 141-143.
2. Nuţă I. Prefaţa la romanele Mite şi Bălăuca de Eugen Lovinescu, vol. 20 din Colecţia Eminesciana, Editura Junimea, 1980.
3. Todescu V. Mite Kremnitz şi Junimea, Annales Universitatis Apulensis Series Philologica, v. 2, 2006.
4. Hângănuț R. Povestea „Caietului Roșu” manuscrisul eminescian aflat în posesia BCU, Transilvania Reporter, 15 ianuarie 2014.
5. Kremnitz G. Mite Kremnitz und ihre rolle in den deutsch-rumäniscgen Beziehungen, in Rumänien und Europa: Transversale: Kolloquium der Humboldt-Universität zu Berlin in Zusammenarbeit mit dem Rumänischen Kulturinstitut Titu Maiorescu, Maren Huberty&Michèle Mattusch Editors, Humboldt-Universität Berlin, Frank & Timme GmbH, 2009, pp. 121-34.
6. Popescu-Cadem, Titu Maiorescu în faţa instanţei documentelor, Bucureşti, Biblioteca Bucureştilor, 2004, pp 24-8.
7. Tăbăraş S, Eroi „mărunţi”, Revista Luceafărul, 2, 2009.

ISTORII MEDICALE ÎN MEMORIILE REGINEI MARIA A ROMÂNIEI (7)

Maria, regină a României născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha (29 octombrie 1875), Eastwell Park, Kent, Anglia – 18 iulie 1938, castelul Pelișor – Sinaia, regatul României), a fost prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei şi consoarta regelui Ferdinand. Memoriile sale reprezintă o sursă importantă pentru informaţii inclusiv medicale, dar şi o literatură surprinzătoare, ceea ce vădeşte un talent scriitoricesc. Demersul nostru vizează o incursiune în informaţiile medicale cuprinse în memoriile Reginei Maria a României, după cunoştinţele noastre fiind primul de acest fel.

 

Un eveniment care survine în timpul convalescenței prințului moștenitor ne oferă ocazia aducerii în atenție a unui nume important nu numai în lumea medicală, dar și a vieții artistice: “O întâmplare tragică şi cu totul neaşteptată se ivi în casa noastră (…): dr. Kremnitz, care trebuia să rămână la noi până la deplina însănătoşire a prinţului, muri pe neaşteptate într-o dimineaţă din pricina opririi inimii. (…) După moartea doctorului Kremnitz, intră în viaţa noastră doctorul Romalo, care fu doctorul nostru până la sfârşitul zilelor lui” [1, p 141,142].

Odată cu doctorul Kremnitz, își face apariția pe scena mondenă și culturală a României sfârșitului de secol XIX Mite Kremnitz, născută Marie Charlotte von Bardeleben, fiica celebrului chirurg Heinrich Adolf von Bardeleben. Și-a petrecut copilăria în Greifswald, Londra și începând cu 1868, în Berlin. În 1872, la 20 de ani, Mite se căsătoreşte cu Wilhelm Kremnitz.

Heinrich Adolf von Bardeleben (1 martie 1819-24 septembrie 1895)

O întâmplare din viața lui Titu Maiorescu îl va lega definitiv de familia Kremnitz: în drum spre Paris, va face un popas la Berlin, în octombrie 1859. Vizitând familia Kremnitz îi oferă “câteva suveniruri gastronomice” pe care le-a adus, cum zice el “din Orient”. În a treisprezecea zi de şedere în Berlin se întâmplă neprevăzutul: chiar în ziua plecării spre Paris, pe întuneric, cade într-o groapă pe o stradă berlineză şi îşi luxează glezna, fiind nevoit să stea la pat. Kremnitzii îl instalează într-o cameră din casa lor şi-l îngrijesc, chemându-i și un medic. Titu Maiorescu a fost o vreme profesorul de limba franceză al celor patru copii ai familiei Kremnitz printre care și viitoarea lui soție, Clara. Într-o scrisoare din noiembrie 1859, de la Paris, îşi motivează ulterioarele decizii: “În Berlin am petrecut, timp de trei săptămâni, categoric cea mai fericită epocă a vieţii mele. Zi de zi m-am aflat în sânul familiei cancelarului de justiţie Kremnitz, deci zi de zi cu Clara. Din fericire, mi-am scrântit piciorul şi a trebuit să zac după aceea opt zile la pat […] pe scurt, mă căsătoresc cu Clara”.

Titu Maiorescu în tinerețe 1882 (stânga) și la maturitate

Din căsătoria cu Clara Kremnitz, Titu Maiorescu a avut doi copii: o fată, Livia, şi un băiat, Liviu.

La invitaţia lui Titu Maiorescu, Mite şi Wilhelm Kremnitz fac în 1873 o vizită în România, la Iaşi, iar în ianuarie 1875 cei doi se stabilesc la Bucureşti. Wilhelm Kremnitz îşi deschide un cabinet medical, devine medic secundar şi apoi, din 1889, medic primar la Spitalul Brâncovenesc [2]. În cursul Războiului de Independenţă doctorul Kremnitz coordoneză un spital militar instalat în Gara Cotroceni. Devine din ce în ce mai cunoscut şi ajunge medic al familiei regale a României, urmând calea mentorului şi socrului său care era foarte apreciat de Kaiserul Wilhelm I şi care a fost medicul împăratului Frederic al III-lea al Germaniei.

În epocă, circula o celebră anecdotă a lui Caragiale, care în zilele noastre fără cunoașterea personajului, ar fi de neînțeles: “Ce legătură este între o sofa și doctorul Kremnitz? Niciuna, domnilor, niciuna! După cum știți sofaua este un pat olog, iar doctorul Kremnitz, de asemenea, un patolog”.

Legăturile familiale cu Maiorescu, apropierea de familia regală, Mite Kremnitz fiind domnă de companie a reginei Elisabeta, şi talentul literar al Mitei le-au facilitat intrarea în lumea intelectuală a Bucureştiului. Mite Kremnitz a participat la reuniunile literare ale Junimii unde i-a cunoscut pe Eminescu, Iacob Negruzzi, Ion Slavici, Nicolae Gane, Theodor Rosetti şi Petre Carp [3].

  

Mihai Eminescu în ultima fotografie cunoscută (stânga) și la maturitate (dreapta)

Eminescu venise la Bucureşti ca redactor la ziarul Timpul. Pentru că poetul se confrunta cu mari dificultăţi materiale, îi oferă Mitei Kremnitz lecţii particulare de română. Mihai Eminescu devine un obișnuit al familiei Kremnitz, fiind invitat în fiecare an să îşi petreacă sărbătorile de Crăciun aici. Se vedeau acasă la Maiorescu, la cenaclul Junimea și nu o dată, la Palatul Regal, unde regina îl invita pe Eminescu în pofida relației reci pe care acesta o avea cu regele Carol, pe care îl critica sever în articolele sale din Timpul.

   

Mite Kremnitz și celebrul caiet roșu

Strănepotul Mitei Kremnitz, Georg, donează Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj celebrul “caiet roșu”, care conține poeziile transcrise de Eminescu pentru Mite, oferit în 4 ianuarie 1879 cadou pentru ziua ei de naștere. Manuscrisul conține cinci poezii în transcrierea poetului la care se adaugă încă patru copiate în același caiet de către Mite [4].

Mite Kremnitz a tradus poeziile lui Eminescu “Dorinţa”, “Peste vârfuri” și se pare că şi “Luceafărul” în limba germană, a publicat o culegere de basme româneşti, iar din germană a tradus poeme şi proze ale reginei Carmen Sylva. A scris piese de teatru şi romane împreună cu Regina Elisabeta pe care le-au semnat cu pseudonimul Ditto und Idem. A colaborat cu regele Carol I al României la redactarea Memoriilor acestuia, în colecția donată de strănepotul Mitei existând și un mare număr de fișe, se pare scrise chiar de Carol I.

Wilhelm şi Mite Kremnitz au avut doi fii: Georg-Titus, născut în 1876 la Bucureşti şi Emanuel (Manoli), născut în 1885 la Peleş [5]. Despre cei doi copii ai Mitei s-a afirmat că ar fi fost concepuţi cu Titu Maiorescu (Georg), respectiv cu regele Carol I (Emanuel). De asemenea se spune că numele de botez al lui Maiorescu, Titu, a ţinut să i-l pună în forma latinizată, cum semna el de multe ori, “Titus”, copilului său, nelegitim, Georg [6].

Wilhelm Kremnitz moare la 31 iulie 1897 la Peleş fiind înmormântat pe domeniul regal, în apropiere de cascada Urlătoarea, ulterior mormântul fiind mutat în parcul localităţii.

Mormântul lui Wilhelm Kremnitz

Conform Reginei Maria, Mite, pe care Regina de altfel nici nu o numeşte pe nume ci doar ca soţia doctorului Kremnitz, a scris cartea “La Curtea din Ragusa”, în care povesteşte parodiind viaţa de la Curtea Regală a României, spre deziluzia Reginei Maria, unul din motivele pentru care prezenţa ei este semnalată în treacăt şi cu superficialitate în memoriile Reginei: ”Se făcu mare vâlvă când sosi din străinătate doamna Kremnitz la înmormântarea soțului ei. Cu toate că Aunty (nn. Regina Elisabeta) avea destule motive să n-o iubească, o primi ca pe o persoană din familie. Aceste două femei se asemănau în chip ciudat. Amândouă erau scriitoare, amândouă aveau părul cărunt, tăiat scurt, ochii adânciți în orbite și îngândurați (…) Cu câțiva ani înainte scriseseră o carte împreună în formă de scrisori schimbate între două prietene. Colaborarea fusese interesantă și fără îndoială le unise pentru un timp în aceeași însuflețire, dar acestea se întâmplaseră înainte de vremea mea și știam că, acum, Aunty nu mai avea în inimă dragostea pentru doamna Kremnitz. Ruptura se făcuse mi se pare când Unchiul (nn. Regele Carol I) îi propusese doamnei Kremnitz să-i ajute la scrierea Memoriilor lui, în loc de a-i cere aceasta lui Aunty, ea însăși poetă și scriitoare. (…) Mai târziu, înnăscuta ei josnicie ieși mai tare la iveală când se răzbună în chip nedemn împotriva ființei regale, care fusese odată colaboratoarea ei, scriind un roman prost și totodată cam vulgar cu titlul La Curtea din Ragusa, în care, schimbând numele persoanelor și locurilor, povestea în formă de parodie ciudățeniile lui Aunty și făcea o descriere răutăcioasă a curții și a obiceiurilor ei. Doamna Kremnitz, bineînțeles, sub un nume schimbat, joacă în acel roman rolul unei femei inteligente care e consolatoarea regelui și îndreaptă greșelile făcute de regină. E o carte vrednică de tot disprețul” [1, p 142,143].

Elisabeta cu fiica sa Maria (în familie Itty, 1870-1874). Fotografie de la 1873

Fotografia de logodnă din anul 1869: Elisabeta de Wied, Domnitorul Carol I. al României (născut Prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen), Principesa-mamă Marie de Wied, Principele Wilhelm de Wied (fratele Elisabetei)

În codicilul testamentului din 1899, scris în decembrie 1911, Carol I menționează: “Fiii doctorului Kremnitz vor primi fiecare patruzeci mii lei ca dar și vor da din această sumă patru mii lei mumei lor, a cărei pensie de douăsprezece mii lei, dată până acum, va fi plătită până la moartea sa”. Deşi viaţa în România îi era asigurată, având această rentă anuală acordată de regele Carol I – echivalentul a peste 111.000 lei în zilele noastre – după moartea soţului ei Mite Kremnitz preferă să se întoarcă la Berlin considerând că posibilităţile de a acorda o bună educaţie fiilor săi sunt mai favorabile în Imperiul German. Este interesantă de asemenea legătura ulterioară a fiilor Mitei cu România, Georg-Titus urmând o şcoală de ofiţeri, iar Emanuel studii medicale. Cei doi sunt înrolaţi în Armata Imperială şi intră în România în 1918 cu trupele de ocupaţie ale Puterilor Centrale. Georg-Titus Kremnitz, ofiţer al Statului Major al armatei germane, face parte din delegaţia care îi propune lui Titu Maiorescu, care, culmea ironiei, se pare că era și tatăl lui natural, să formeze un guvern de ocupaţie, antidinastic, propunere refuzată de acesta. Pe de altă parte, el a permis totuși recuperarea manuscriselor Fondului de Slavistică al Bubliotecii Academiei, documente rechiziţionate de armata bulgară şi în curs de a fi transportate peste Dunăre [7]. De asemeni, căpitanul Emanuel Kremnitz, presupusul fiu al lui Carol I, deşi a fost un timp şeful cenzurii, este cel care a salvat, în 1916, arhiva lui B.P Hașdeu de la Câmpina.

Bolnavă, Mite Kremnitz s-a stins din viaţă la data de 18 iulie 1916. Este eroina romanului biografic al lui Eugen Lovinescu, “Mite”.

Referinţe

1. Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol II, pag 140, 141-143.
2. Nuţă I. Prefaţa la romanele Mite şi Bălăuca de Eugen Lovinescu, vol. 20 din Colecţia Eminesciana, Editura Junimea, 1980.
3. Todescu V. Mite Kremnitz şi Junimea, Annales Universitatis Apulensis Series Philologica, v. 2, 2006.
4. Hângănuț R. Povestea „Caietului Roșu” manuscrisul eminescian aflat în posesia BCU, Transilvania Reporter, 15 ianuarie 2014.
5. Kremnitz G. Mite Kremnitz und ihre rolle in den deutsch-rumäniscgen Beziehungen, in Rumänien und Europa: Transversale: Kolloquium der Humboldt-Universität zu Berlin in Zusammenarbeit mit dem Rumänischen Kulturinstitut Titu Maiorescu, Maren Huberty&Michèle Mattusch Editors, Humboldt-Universität Berlin, Frank & Timme GmbH, 2009, pp. 121-34.
6. Popescu-Cadem, Titu Maiorescu în faţa instanţei documentelor, Bucureşti, Biblioteca Bucureştilor, 2004, pp 24-8.
7. Tăbăraş S, Eroi „mărunţi”, Revista Luceafărul, 2, 2009.

MEDICAL HISTORIES FOUND IN MEMOIRS OF QUEEN MARY OF ROMANIA (6)

Mary, Queen of Romania, born as Maria Alexandra Victoria of Saxa-Coburg and Gotha (October 29, 1875, Eastwell Park, Kent, England, July 18, 1938, Sinaia Pelişor, Kingdom of Romania), was princess of Great Britain and Ireland and the consort of King Ferdinand. Her memoirs are an important source of informations including medical ones, but also a surprising literature, which proves a writerly talent. Our approach aims at an incursion into the medical informations contained in the memoirs of Queen Marie of Romania, to our knowledge being the first attempt of its kind.

 

The disease of the heir prince, the future King Ferdinand, creates a vivid emotion in the society from late nineteenth century, through the dramatic implications for the Kingdom of Romania of a possible death, and also of the long period of illness: „In the summer of the same year, 1897, started so cheerful, I had gone through a terrible concern: my husband became sick from a virulent form of typhoid fever and we almost lost him. He was repeatedly almost dying, because the disease has worsened since the early days through various serious complications, eventually a double pneumonia was close to put an end to his days. I remember how they kept him alive with injections of high doses of salt water, which tormented him, but which saved him. I do not know exactly how long the disease lasted, but it seemed endlessly long for me (…). Three doctors were always around them: dr. Jean Cantacuzino, dr. Buicliu and dr. Kremnitz; the last one was a German, with a long brown beard, he was a very clever man and a personal friend of the King and Queen. Back then I knew almost nothing about disease and I was worthless as a nurse (…)” [1, p 136,137].

The one who would become one of the promoters of Romanian School of Neurology Psychiatric, Professor Christea Buicliu was born in Roman on 7 December 1857 in an old Armenian family. He attended secondary school in Iasi, and then in 1875 he went to Paris to study medicine. He finished medical school in 1883 and then returned home. In Bucharest he practiced as physician in the  Brâncovenesc Hospital, and in 1886 to the Medical Clinic of the Faculty of Medicine. Christea Buicliu was committed to reforms in the Faculty of Medicine and the Romanian health system. He cooperates closely in this regard with Victor Babeș, which binds him with a sincere friendship. He was appointed as Efor (supervisor) of the hospitals and became one of the founders of the Romanian Neuropsychiatry School. He wrote dozens of books and articles in the field, including a „Therapeutic Treaty” in six volumes, „History and Hypnotism”, „Arsenical Polyneuritis” and „Clinical Lectures on the Cardiac Semiology”. Professor’s life ended prematurely at the age of 57, on 9 August 1916, and it rests in Roman, his hometown.

„I’ll never forget that terrible night when I was called to the bedside of my husband, because doctors believed that the end was near (…) Nando lay on his back, so weak that his body seemed to be one with the sheet. His face was pale and he breathed with difficulty; his eyes were wide open, glassy (…) I easily grabbed his fingers with mine; his fingers were wet with sweat, the sweat dripped from him, our joined hands were laying in a small pool of water. Often I heard talking of „sweat of death”, now I know what it means!” [1, p 139].

” The wing of death has not reached our house, but the prince’s convalescence was long and difficult; on several occasions, he again fell prey to disease and the great dr. Leiden was called for consultation. Romanians, although they have good enough doctors, have the habit to call foreign doctors for help. They therefore sent after Leiden, after all insistences. I can not say that I liked him; these great men, called for urgent cases, they always seem a little careless; they can not have the same feelings for patients as those who tremble for their lives along the watches for concern. (…) It was a great relief for us that we could bring our patient in fresh and hardener mountain air (our note – at Sinaia) but he still lingered in bed for about six weeks, pale, exhausted, with a brown beard, terribly changed, with his gaunt face and like yellow wax, with holes in the cheeks and hands as the skeleton. Seemed almost a stranger to me” [1, p 140].

References

Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol II, pag 136-7, 139, 140.

ISTORII MEDICALE ÎN MEMORIILE REGINEI MARIA A ROMÂNIEI (6)

Maria, regină a României născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha (29 octombrie 1875), Eastwell Park, Kent, Anglia – 18 iulie 1938, castelul Pelișor – Sinaia, regatul României), a fost prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei şi consoarta regelui Ferdinand. Memoriile sale reprezintă o sursă importantă pentru informaţii inclusiv medicale, dar şi o literatură surprinzătoare, ceea ce vădeşte un talent scriitoricesc. Demersul nostru vizează o incursiune în informaţiile medicale cuprinse în memoriile Reginei Maria a României, după cunoştinţele noastre fiind primul de acest fel.

 

Boala principelui moştenitor, viitorul Rege Ferdinand, crează o vie emoţie în societatea sfârşitului secolului al XIX-lea, prin implicaţiile dramatice pentru Regatul României ale unui eventual deces, dar şi ale lungii perioade de boală: “În vara aceluiaşi an, 1897, început atât de vesel, am avut de trecut printr-o groaznică îngrijorare: soţul meu se îmbolnăvi de o formă virulentă a frigurilor tifoide şi era cât pe ce să-l pierdem. A fost în mai multe rânduri în pragul morţii, căci boala s-a agravat din primele zile prin diferite complicaţii serioase, declarându-se la urmă o dublă pneumonie care era aproape să-i pună capăt zilelor. Mi-aduc aminte cum l-au menţinut în viaţă prin injecţii de apă sărată în doze mari, care-l chinuiră, dar îl scăpară. Nu mai ştiu exact câtă vreme a ţinut boala, dar mi s-a părut nesfârşit de lungă (…). Trei doctori erau mereu în jurul lor: dr. Jean Cantacuzino, dr. Buicliu şi dr. Kremnitz; acesta era german, avea o barbă lungă castanie, era un om foarte deştept şi prieten personal al regelui şi reginei. Pe atunci mă pricepeam puţin la boli şi nu eram bună de nimic ca infirmieră (…)” [1, p 136, 137].

Cel care avea să devină unul dintre promotorii Şcolii Româneşti de Neurologie Psihiatrică profesorul Christea Buicliu s-a născut la Roman la 7 decembrie 1857, într-o veche familie armenească. A urmat în Iaşi studiile secundare, iar apoi în 1875 pleacă la Paris pentru a studia medicina. Termină în 1883 Facultatea de Medicină şi apoi se întoarce acasă. La Bucureşti profesează ca medic primar la Spitalul Brâncovenesc, iar în 1886 la Clinica Medicală a Facultăţii de Medicină. Christea Buicliu este adeptul reformelor în Facultatea de Medicină şi în sistemul sanitar românesc. Colaborează strâns în acest sens cu Victor Babeş, de care îl leagă o prietenie sinceră. A fost numit Efor al Spitalelor şi devine unul dintre întemeietorii Şcolii Româneşti de Neuropsihiatrie. A scris zeci de lucrări şi articole în domeniu, printre care un “Tratat de terapeutică” în şase volume, “Istorie şi ipnotism”, “Polinevrite arsenicale” sau “Lecţiuni clinice asupra semiologiei cardiace”. Prof. Dr. Christea Buicliu s-a stins prematur din viaţă la 57 de ani la 9 august 1916 şi se odihneşte la Roman în oraşul său natal.

“Nu voi uita niciodată noaptea groaznică în care am fost chemată la patul soţului meu, căci doctorii credeau că se apropie sfârşitul (…) Nando zăcea pe spate, era atât de slab încât trupul lui părea una cu cearceaful. Avea faţa lividă şi răsufla cu greutate; ochii îi erau mari, deschişi, sticloşi (…) Îi apucai uşor degetele cu ale mele; ale lui erau ude de năduşeală, năduşeala curgea de pe el, mâinile noastre unite zăceau într-o mică baltă de apă. Auzisem adesea vorbindu-se despre “năduşeala morţii”, acum ştiam şi eu ce înseamnă!” [1, p 139].

“Aripa morţii nu atinsese casa noastră, dar convalescenţa prinţului fu lungă şi grea; în mai multe rânduri, căzu iar pradă bolii şi marele dr. Leiden fu chemat în consultaţie. Românii, cu toate că au doctori cât se poate de buni, au obiceiul să cheme în ajutor medici străini. S-a trimis deci după Leiden, în urma stăruinţelor tuturor. Nu pot spune că mi-a plăcut; aceşti oameni mari, chemaţi în cazuri urgente, îmi par întotdeauna cam nepăsători; ei nu pot avea pentru bolnavi aceleaşi sentimente ca aceia care au tremurat pentru viaţa lor de-a lungul grelelor ceasuri de îngrijorare. (…) A fost o mare uşurare pentru noi că ne-am putut duce bolnavul în aerul de munte proaspăt şi întăritor, (nn la Sinaia) dar mai zăcu încă în pat timp de vreo şase săptămâni, palid, istovit, cu o barbă castanie, îngrozitor de schimbat, cu faţa suptă şi galbenă precum ceara, cu găuri în obraji şi mâini ca de schelet. Mie îmi părea aproape un străin” [1, p 140].

Referinţe

1. Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol II, pag 136-7, 139, 140.

MEDICAL HISTORIES FOUND IN MEMOIRS OF QUEEN MARY OF ROMANIA

Mary, Queen of Romania, born as Maria Alexandra Victoria of Saxa-Coburg and Gotha (October 29, 1875, Eastwell Park, Kent, England, July 18, 1938, Sinaia Pelişor, Kingdom of Romania), was princess of Great Britain and Ireland and the consort of King Ferdinand. Her memoirs are an important source of informations including medical ones, but also a surprising literature, which proves a writerly talent. Our approach aims at an incursion into the medical informations contained in the memoirs of Queen Marie of Romania, to our knowledge being the first attempt of its kind.

 

We continue the incursion in Memoirs of Queen Mary, volume II, stopping on some medical histories and not only, on their social and cultural connotations bringing to attention important names of the late nineteenth century and early twentieth century.

„I feel I must mention here being full of goodness which came in my way in those days. I suffered from a terrible toothache; I was in pain all over. I was told that it was about „the cute Crown Prince who was to arrive” (nn. Prince Charles, the future King Carol II) and it thought that this idea will diminish my pains, which did not happen at all. But, during the time of the toothache, Dr. Young came into my life. Dr. Young was submitted English, but American by birth (…) his handicraft was large, but not without pain for those who used it (…) He struggled with my upper jaw and with the bottom jaw and pulled out four teeth, saying that I have too many teeth for the little space which was reserved for them (…).One of his words remain fadeless forever for me (…) He had found me crying because of the news received in a letter from home, my tears flowed like a spring rain. „Wipe your eyes, Dr. Young said, it will not be the last disappointment in your life!” This brief summary of the situation, told without smile or frown, give it the stark measure of the man. Our friendship lasted even after I didn’t need him to take care of my teeth. I keep until today, with real appreciation, the memory of Dr. Young, who lived up until the first year of the Great War” [1, p 41,42].

Figure 1. Queen Maria in 1902

Birth of Princess Elizabeth, the second child:

„(…) But Elizabeth hurried up and arrived on 11 October, so before my mother could come, so in hard times, nobody was with me, but Aunty Elizabeth (our note – Queen Elizabeth) and a Romanian doctor. Later, we became thoroughly friends with Dr. Cantacuzino, but at that time, he was a stranger to me and I looked at him with eyes full of fear” [1, p 65].

Ion Cantacuzino (25 November 1863-14 January 1934) followed the secondary education and the upper in philosophy study, natural science and medicine in Paris. In 1895 he obtained the title of Doctor of Medicine with the thesis: ” Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme” („Research on modality of destruction of cholera vibrio in the body”). After graduation, he works in the Pasteur Institute in Paris as the assistant of Ilia Ilici Mecinikov in the domain of immune mechanisms of the body. Back in the country, he is appointed as Professor of Experimental Medicine, at the Faculty of Medicine of Bucharest (1901), and General Director of Health Service in Romania (1907). With the support of King Ferdinand I, which offers land on the banks of the Dâmboviţa river, Ioan Cantacuzino will completed his largest project: Serums and Vaccines Institute, which became active since 1921. Cantacuzino investigated active immunization against dysentery, typhoid fever, but he was also preoccupied with the etiology and pathology of scarlet fever. In 1926, his work has become so successful, that Romania was the second country in the world after France who introduced bacillus Calmette-Guérin for prophylactic vaccination of newborns against tuberculosis without to import. As a Mecinikov disciple, he devoted part of his research for phagocytes, means of the body’s defenses against pathogens, and also to the problem of immunity, inventing the concept of contact immunity. During of the Second Balkan War, he was appointed as head of the action to combat the cholera epidemic in Romanian Army stationed in Dobrogea, occupying the same position during the First World War, to combat the typhus.

   

Figure 2. Ion Cantacuzino in 1902 (left) and to maturity

Queen Mary shows a full understanding of human suffering, her family being subject to repeated attacks of illness, as we will see from the tragedy of losing the last born, Mircea: ” Rarely it happened to me to become ill, because I have a great power of life, but when it happened to me, I could not stop looking at the disease as a humiliation, as a falling. You feel turned over to others and at their will; the truth is never told to the ill people: from the day you are in bed sick you pass the normal boundaries; all your needs are fulfilled, but others decide for you and think for you; your horizontal status, in contrast with the vertical one of to the man who stands up and leans on you, is in itself a defeat, a decrease in your personality, an inferiority that you are doomed to cope. I never liked to give my will to the other hands, not knowing where this giving will stop” [1, p 67,68].

References

Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol II, pag 41-2, 65,67.

ISTORII MEDICALE ÎN MEMORIILE REGINEI MARIA A ROMÂNIEI (5)

Maria, regină a României născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha (29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia–18 iulie 1938, castelul Pelişor–Sinaia, Regatul României), a fost prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei şi consoarta regelui Ferdinand. Memoriile sale reprezintă o sursă importantă pentru informaţii inclusiv medicale, dar şi o literatură surprinzătoare, ceea ce vădeşte un talent scriitoricesc. Demersul nostru vizează o incursiune în informaţiile medicale cuprinse în memoriile Reginei Maria a României, după cunoştinţele noastre fiind primul de acest fel.

Continuăm incursiunea în Memoriile Reginei Maria, volumul al II-lea, oprindu-ne asupra unor istorii medicale şi nu numai, conotaţiile culturale şi sociale ale acestora aducând în atenție nume importe ale sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX.

“Simt că trebuie să amintesc aici o fiinţă plină de bunătate care în acele timpuri mi-a ieşit în cale. Sufeream de dureri de dinţi în mod crâncen, eram toată numai săgetări de durere. Mi se spuse că şi aceasta era în legătură cu “drăguţul de prinţ moştenitor ce avea să sosească” (nn. Principele Carol, viitorul Rege Carol al II-lea) şi se credea că această idee îmi va micşora durerile, ceea ce nu se întâmplă nicidecum.  Însă cu prilejul durerilor de dinţi întră în viaţa mea dr Young. Doctorul Young era supus englez, dar american din naştere (…) Meşteşugul lui era mare, însă nu fără durere pentru cei care se foloseau de el (…) Îmi chinui falca de sus şi cea de jos şi-mi scoase patru dinţi, zicând că am prea mulţi pentru micul spaţiu ce le era rezervat (…). Una din spusele lui mi-a rămas neştearsă pentru totdeauna (…) Mă găsise plângând din cauza unor veşti primite într-o scrisoare de acasă, îmi curgeau lacrimile ca o ploaie de primăvară. “Şterge-ţi ochii, zise dr Young, acesta n-are să fie ultima dezamăgire din viaţa dumitale!” Acest scurt rezumat al situaţiei, rostit fără zâmbet sau încruntare, dădea pe de-a-ntregul măsura omului. Prietenia noastră dăinui şi după ce nu am mai avut nevoie să-mi îngrijească dinţii. Şi astăzi păstrez cu adevărată preţuire amintirea doctorului Young, care trăi până în primul an al Marelui Război” [1, p 41,42].

Figura 1. Regina Maria în 1902

Naşterea prinţesei Elisabeta, al doilea copil:

“(…) Elisabeta se grăbi însă şi sosi la 11 octombrie, înainte să poată veni mama, aşa că nu fură lângă mine în ceasul greu decât Aunty Elisabeta (nn. Regina Elisabeta) şi un doctor român. Mai târziu, doctorul Cantacuzino şi cu mine ne împrietenirăm temeinic, dar pe atunci era pentru mine un străin şi îl priveam cu ochi plini de teamă” [1, p 65].

Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863-14 ianuarie 1934) urmează studii liceale precum şi cele superioare de filozofie, științe naturale și medicină la Paris. În 1895 obţine titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme” („Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Ilici Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului. Întors în ţară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) şi Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Cu sprijinul Regelui Ferdinand I, care-i oferă un teren pe malul Dâmboviţei, Ioan Cantacuzino finalizează cel mai mare proiect al său: Institutul de Seruri şi Vaccinuri, devenit activ începând cu anul 1921. Cantacuzino a cercetat imunizarea activă împotriva dizenteriei, febrei tifoide, dar a fost preocupat şi de etiologia şi patologia scarlatinei. În 1926, munca sa a devenit atât de performantă, încât România a fost a doua ţară din lume după Franţa care a introdus, fără să importe, bacilul Calmette-Guérin pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei. Ca discipol al lui Mecinikov şi-a dedicat o parte a cercetărilor sale fagocitelor, mijloacelor de apărare ale organismului împotriva agenţilor patogeni, precum şi în problema imunităţii, inventând noţiunea de imunitate de contact. În timpul celui de al doilea Război Balcanic, a fost numit şeful acţiunii de combatere a epidemiei de holeră din Armata Română staţionată în Dobrogea, îndeplinind aceaşi poziţie şi în timpul Primului Război Mondial, pentru combaterea tifosului.

   

Figura 2. Ion Cantacuzino în 1902 (stânga) și la maturitate

Regina Maria arată o deplină înţelegere a omului bolnav, familia ei fiind supusă repetat încercărilor date de afecţiuni, după cum vom vedea şi de tragedia pierderii ultimului născut, Mircea: “Rar s-a întâmplat să fiu bolnavă, deoarece am o minunată putere de viaţă, însă de câte ori mi se întâmpla, nu mă puteam opri de a privi boala ca pe o umilire, ca o decădere. Te simţi dată pe mâna altora şi în voia lor; bolnavilor niciodată nu li se spune adevărul: din ziua în când te afli într-un pat de bolnav ai trecut graniţele normale; ţi se fac toate chefurile, dar domnesc alţii în locul tău şi gândesc pentru tine; starea ta orizontală, în contrast cu cea verticală a omului ce stă în picioare şi se apleacă asupra ta, e prin ea însăşi o înfrângere, o scădere a personalităţii tale, o inferioritate pe care eşti nevoit s-o suporţi. Niciodată nu mi-a plăcut să-mi predau voinţa în mâna altora, neştiind unde se va opri această predare” [1, p 67,68].

Referinţe

1. Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol II, pag 41-2, 65,67.

MEDICAL HISTORIES FOUND IN MEMOIRS OF QUEEN MARY OF ROMANIA (4)

Abstract

Mary, Queen of Romania, born as Maria Alexandra Victoria of Saxa-Coburg and Gotha (October 29, 1875, Eastwell Park, Kent, England, July 18, 1938, Sinaia Pelişor, Kingdom of Romania), was Princess of Great Britain and Ireland and the consort of King Ferdinand. Her memoirs are an important source of informations including medical ones, but also a surprising literature, which proves a writerly talent. Our approach aims at an incursion into the medical information contained in the memoirs of Queen Marie of Romania, to our knowledge being the first attempt of its kind.

 

Short medical histories

The memoirs were written, according to claims made on two occasions, 36 years after the Queen’s engagement, which was held at 17, so probably in 1928, because their wording does not explicitly mention the dates of events. We will illustrate the importance of temporal location of medical histories that we investigate in this paper, by describing Princess of Saxa-Meiningen, sister of Kaiser Wilhelm: „passionate smoker, always spreading around her a too pleasant aroma of fine cigarettes and delightful fragrance” [1, p246] and who „…died a year before her, (our note – Queen Mother, so, in 1919), died in ordeals from cancer, a disease which killed so many years before, her father and mother” [1, p 249].

Charlotte of Saxa-Meiningen

The laconic description given by the Queen for the cause of death of the Princess, we can attribute by the trauma caused by the disappearance of King Ferdinand on 20 July 1927, due to a cancer, the memoirs being written as we said earlier, probably in 1928. Moreover, Queen’s father had died of laryngeal cancer in 1900. But now we know the real cause of death of Charlotte of Saxa-Meiningen, which is not the cancer: recent medical tests, using samples taken from her and her daughter Feodora, who committed suicide in 1945 after a lifetime of physical suffering, revealed that both suffered from Porphyria, a congenital disease which had her maternal great-grandfather, King George III. An issue was also the raised inbreeding, Charlotte being married to her second cousin, but all princely and royal houses of Europe practiced this.

The portrait described of Queen Victoria of Great Britain is impressive through the human aspects that are revealed. Let’s not forget that she is the paternal grandmother of Queen Mary, the information provided by her are unique: „…suddenly, turning to me, she put an unexpected question: „Did you get chloroform when you gave birth to your children?” Oh, God, why she asks me this question? Maybe she was also among those who do not admit to relieve the pain of a woman through the progress of modern medicine? (…) Or she thought also, as Carmen Sylva, that to give birth to a child is such a poetic rapture, that something ought not to diminish the ecstasy of such pain? (…) Courage!… I must confess that I had to breathe chloroform for a moment, that my mother and the English doctor insisted to do so, although the Romanian doctors were just as opposed to this idea as their Queen, the poetess. With low voice, I confessed, therefore, that, without being truly asleep, on the end, I had sweetened a little the cruel pain, through this blessed narcotic… And now I was expecting a reprimand, a sermon or any evidence of contempt of royal grandparent, because Queen Victoria was, undoubtedly, a Spartan and she would heartily despise me for my lack of bravery. But great was my surprise when I heard her laughter, sweet and crystalline. Grandmother shrugged lightly her shoulders, after her habit through which seems like she asked forgiveness for what she was going to tell, says: „Very well, my dear! They didn’t give me chloroform, just at the ninth and the last child, because, as shame, it was not discovered until then, and I assure you, girl, I felt bad that I had to give birth to eight children without the invaluable help” [1, p 276-7].

Queen Victoria, selfportrait, in 1835

Queen Victoria in 1882

It is less known now, but was known to Queen’s contemporaries, the fact that she used chloroform at least in one of the births. In the literature, some authors state that she gave birth to the eighth’s child of hers, Leopold, with the help of the new anesthetic at the indication of physician John Snow, called by the royal physician Sir James Clarke. She would have been so impressed by the pain relief from birth, that she would be used again in 1857, at the last birth, at the ninth’ baby, Beatrice, it appears that despite opposition from the members of the clergy, which considered that it would be against the biblical teaching, and against some doctors who believed that it was dangerous. We believe, however, that the information provided by Queen Mary is more accurate, and it would be considered as primary source.

Leopold was born in 1853 and Beatrice in 1857, the chloroform was discovered in 1831, its use in obstetrics begins since 1847. Much later, in the early twentieth century, the carcinogenic effects and its tendency to cause fatal cardiac arrhythmia were noted.

It is questionable whether the use on Queen Victoria would have been tempted at such a short time after the start of the experiments in obstetrics by James Young Simpson, professor at the University of Edinburgh, Scotland (1811-1870), although it is claimed that Prince consort Albert himself would have insisted on using it [2].

James Young Simpson

We can not exclude, however, that Queen Mary would be romanced her encounter with her grandmother, Queen Victoria, or she had forgotten the events that happened at least 50 years earlier, although this is unlikely. On May 14, 1857, the influential journal The Lancet criticized Dr. Snow, but not on his name, together with the Queen’s physicians for using chloroform during the birth of Prince Leopold [2].

Dr. John Snow

This information must be judged in the context of the birth of Princess Beatrice, who had been a month earlier, on April 14, 1857, and the concerns of medical world regarding the use during the royal birth. Let us not forget that Prince Leopold was born four years earlier, and the criticism was late, even by the temporal standards of those years. In addition, the interests of the founder and publisher of Lancet journal, Thomas Wakley, were to shut many factories which were polluting London, and John Snow stated, correctly, that the smells from those factories were not causing the epidemic of cholera [3]. However, in 1864, the Royal Society of Medical and Surgical Sciences declared the substance as „the favorite analgesic of England„, despite the fact that ether was much safer to use. Even though Queen Victoria declares that the anesthetic „had not been discovered before„, i.e. until 1857, which obviously was not real, we could give credit to her statement that she regretted she had to give birth to “eight children without this invaluable aid„.

We must mention the scandal of the early reign of Queen Victoria, namely the alleged infliction of the death of a lady of the royal court, Lady Flora Hastings, in 1839, following an acute infection, which occurred after a gynecological consult imposed by Queen, to refute the gossips of the Court on an alleged pregnancy, otherwise invalidated after consultation. In reality Lady Flora died months later, most likely by liver cancer.

Lady Flora Hastings

It is interesting how a discrediting by this type can be considered still real, the history of alleged guilt of Queen Victoria being launched in 1839 and taken as true as such even today, a simple search on the Internet will bring considerable surprises. The known caring of the Queen Victoria for the servants and ladies of the court, sometimes upon for three generations of their family, is well known and in fact witnessed even by Queen Mary in her memoirs, which would rule out such behavior.

Balcic, the summer residence of Queen Mary, past and present

References

1. Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol I, pag 38, 39-40, 99, 183-184, 193, 246, 249, 276-277.
2. Anesthesia and Queen Victoria. ucla.edu. http://www.ph.ucla.edu/epi/snow/victoria.html, accesat în 02.09.2013.
3. The Lancet admits: You knew something, John Snow, http://www.thehistoryblog.com/archives/24665, accesed in 02.09.2013.

ISTORII MEDICALE ÎN MEMORIILE REGINEI MARIA A ROMÂNIEI (4)

Rezumat

Maria, regină a României născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha (29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia–18 iulie 1938, castelul Pelişor–Sinaia, Regatul României), a fost prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei şi consoarta regelui Ferdinand. Memoriile sale reprezintă o sursă importantă pentru informaţii inclusiv medicale, dar şi o literatură surprinzătoare, ceea ce vădeşte un talent scriitoricesc. Demersul nostru vizează o incursiune în informaţiile medicale cuprinse în memoriile Reginei Maria a României, după cunoştinţele noastre fiind primul de acest fel.

 

Scurte istorisiri medicale

Memoriile au fost scrise, conform afirmaţiilor făcute în două rânduri, la 36 ani de la logodna Reginei, care a avut loc la 17 ani, deci probabil în 1928, întrucât redactarea acestora nu menţionează explicit datele evenimentelor. Importanţa localizării temporale a istoriilor medicale pe care le investigăm în lucrarea de faţă o exemplificăm prin descrierea prinţesei de Saxa-Meiningen, sora Kaiserului Wilhelm: “fumătoare pătimaşă, răspândea întotdeauna în jurul ei o prea plăcută mireasmă de ţigări fine şi de parfum desfătător” [1, p 246] şi care “…muri cu un an înaintea ei, (nn. a mamei Reginei, deci în 1919) muri în chinui de cancer, boală care răpusese cu atâţia ani mai înainte pe tatăl şi pe mama ei” [1, p 249].

Descrierea laconică dată de Regină a cauzei decesului prinţesei putem să o atribuim traumei dispariţiei Regelui Ferdinand la 20 iulie 1927, datorată unui cancer, memoriile fiind scrise după cum spuneam anterior, probabil în 1928. De asemenea, tatăl Reginei murise de cancer laringian în 1900. Totuşi, acum cunoaştem cauza reală a morţii Charlottei de Saxa-Meiningen, aceasta nefiind cancerul: teste medicale recente, folosind probe prelevate de la ea şi de la fiica ei Feodora, care s-a sinucis în 1945, după o viaţă de suferinţă fizică, au revelat că ambele sufereau de porfirie, o boală congenitală pe care a avut-o stră-străbunicul ei matern, regele George al III-lea. O problemă era şi consangvinitatea ridicată, Charlotte fiind căsătorită cu vărul ei de-al doilea, dar toate Casele princiare şi regale ale Europei o practicau.

Portretul descris Reginei Victoria a Marii Britanii este impresionant prin aspectele umane pe care le dezvăluie. Să nu uităm că ea este bunica paternă a Reginei Maria, informaţiile furnizate de ea fiind unice: “…deodată, întorcându-se spre mine, îmi pune neaşteptat următoarea întrebare: “Te-a cloroformat când ai născut copii?” Ah, Doamne, de ce-mi punea această întrebare? Era oare şi ea dintre aceia care nu admit să se uşureze durerile unei femei prin progresul medicinei moderne?(…) Sau gândea şi ea, la fel cu Carmen Sylva, că faptul de a da naştere unui copil e o clipă de aşa poetică răpire, încât nu se cuvine ca ceva să micşoreze extazul unei asemenea dureri? (…) Curaj!… Trebuia să mărturisesc că mi se dăduse să respir o clipă cloroform, că mama şi doctorul englez stăruiseră să o facă, cu toate că doctorii români erau tot atât de opuşi acestei idei ca şi regina lor, poetă. Cu glas scăzut, mărturisii, aşadar, că, fără să fiu adevărat adormită, pe la sfârşit, mi se mai îndulcise puţin crunta suferinţă cu ajutorul acestui binecuvântat narcotic… Şi acum aşteptam o mustrare, o predică sau vreo dovadă de dispreţul regalei bunici, căci regina Victoria era, fără îndoială, o spartană şi avea să mă dispreţuiască din toată inima pentru lipsa mea de vitejie. Mare-mi fu însă mirarea când auzii un hohot de râs, dulce şi cristalin. Bunica, ridicând din umeri uşurel, după obiceiul ei ce parcă cerea iertare pentru cele ce spunea, rosti: “Foarte bine, draga mea! Mie nu mi s-a dat cloroform decât la al nouălea şi ultimul copil, căci, din nenorocire, nu fusese descoperit până atunci şi te asigur, fetiţă, rău mi-a părut c-a trebuit să nasc opt copii fără acest ajutor nepreţuit!” [1, p276-277].

Regina Victoria, autoportret, în 1835

Regina Victoria,  în 1882

Este mai puţin cunoscut acum, dar era cunoscut de contemporanii Reginei că folosise cloroform la cel puţin una din naşteri.

În literatură, unii autori afirmă că l-a născut pe cel de-al optulea copil al ei, Leopold, cu ajutorul noului anestezic la indicaţia doctorului John Snow, chemat de medicul casei regale Sir James Clarke. Ea ar fi fost atât de impresionată de uşurarea durerii de la naştere încât l-ar fi folosit din nou în 1857, la naşterea ultimului şi celui de-al noulea copil, Beatrice, se pare că în ciuda opoziţiei membrilor clerului, care l-ar fi considerat împotriva învăţăturii biblice, precum şi a unor medici care credeau că e periculos.

Credem totuşi că informaţia furnizată de Regina Maria este mai exactă, putând fi considerată ca şi sursă primară. Leopold s-a născut în 1853, iar Beatrice în 1857, cloroformul a fost descoperit în 1831, utilizarea în obstetrică începând în 1847, mult mai târziu, la începutul secolului al XX-lea, constatându-se efectele carcinogene şi tendinţa de a determina aritmie cardiacă fatală. Este discutabil dacă utilizarea asupra Reginei Victoria ar fi fost tentată la un timp atât de scurt de la începerea experimentelor în obstetrică ale lui James Young Simpson, (1811-1870), profesor la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, chiar dacă se susţine că însuşi Prinţul consort Albert ar fi insistat la utilizarea lui [2].

James Young Simpson, (1811-1870)

Nu putem exclude totuşi faptul ca Regina Maria să fi romanţat întâlnirea cu bunica ei, sau ca Regina Victoria să fi uitat din evenimente întâmplate cu cel puţin 50 de ani înainte, deşi acestea sunt puţin probabile. În 14 mai 1857, influenta revistă The Lancet îl critica pe dr Snow, dar fără a-i pronunţa numele, precum şi pe medicii Reginei, pentru utilizarea cloroformului în timpul naşterii Prinţului Leopold [2]. Această informaţie trebuie judecată şi în contextul naşterii Prinţesei Beatrice care avusese loc o lună mai devreme, pe 14 aprilie 1857 şi a îngrijorării lumii medicale privind utilizarea cloroformului în decursul naşterii regale. Să nu uităm că Prinţul Leopold se născuse cu patru ani înainte, iar critica era tardivă, chiar şi după standardele temporale ale vremii. În plus, interesele fondatorului şi editorului The Lancet, Thomas Wakley, erau de a închide numeroasele fabrici care poluau Londra, iar John Snow declarase, corect, că nu miasmele acestora erau cauza epidemiilor de holeră [3]. Oricum, în anul 1864, Societatea Regală de Ştiinte Medicale şi Chirurgicale declara substanţa “analgezicul favorit al Angliei”, în ciuda faptului că eterul era mult mai sigur de folosit. Chiar dacă Regina Victoria declară că anestezicul “nu fusese descoperit până atunci”, adică până în 1857, ceea ce evident nu era real, am putea da credit declaraţiei ei că regretă că a trebuit să nască “opt copii fără acest ajutor nepreţuit”.

Dr. John Snow

Trebuie să amintim şi de scandalul de la începutul domniei Reginei Victoria şi anume presupusa cauzare a morţii unei doamne de la curtea regală, Lady Flora Hastings, în 1839, ca urmare a unei infecţii acute, apărută după o un consult ginecologic, impus de către Regină, pentru a combate bârfele de la Curte privind o presupusă sarcină, infirmată de altfel în urma consultului. În realitate Lady Flora a decedat luni de zile mai târziu, cel mai probabil de cancer la ficat.

Lady Flora Hastings

Este interesant cum o discreditare de acest fel poate să fie considerată încă reală, istoria presupusei vini a Reginei Victoria fiind lansată în 1839 şi preluată ca atare chiar şi în zilele noastre, o simplă căutare pe Internet aducând surprize considerabile. Grija cunoscută a Reginei Victoria faţă de servitori şi de doamnele de la curte, uneori pe durata a trei generaţii a familiilor lor, este binecunoscută şi dealtfel mărturisită chiar de Regina Maria în Memoriile ei, ceea ce ar infirma un astfel de comportament.

Balcic, trecut și prezent

Referinţe

1. Maria, Regina României. Povestea vieţii mele, Ed. RAO, Bucureşti, 2013, Vol I, pag 38, 39-40, 99, 183-184, 193, 246, 249, 276-277.
2. Anesthesia and Queen Victoria. ucla.edu. http://www.ph.ucla.edu/epi/snow/victoria.html, accesat în 02.09.2013.
3. The Lancet admits: You knew something, John Snow, http://www.thehistoryblog.com/archives/24665, accesat în 02.09.2013.

MEDICAL HISTORIES FOUND IN MEMOIRS OF QUEEN MARY OF ROMANIA (3)

Abstract

Mary, Queen of Romania, born as Maria Alexandra Victoria of Saxa-Coburg and Gotha (October 29, 1875, Eastwell Park, Kent, England, July 18, 1938, Sinaia Pelişor, Kingdom of Romania), was Princess of Great Britain and Ireland and the consort of King Ferdinand. Her memoirs are an important source of informations including medical ones, but also a surprising literature, which proves a writerly talent. Our approach aims at an incursion into the medical information contained in the memoirs of Queen Marie of Romania, to our knowledge being the first attempt of its kind.

 

About contagious diseases and asepsis

It was known or suspected that you can not get sick twice by measles, i.e. that measles causes immunity throughout life. There was minimal knowledge on contagiousness: „A scene more clearly remained in my mind from that night when my grandfather came (our note – Russian Tsar Alexander II ) in our bedroom (this was also in Tsarskoe-Selo), where all of us were lying in beds from measles. I caught the disease after the others (our note- sisters) so that Grandpa could kiss me” [1, p 99].

The Russian Tsar Alexander II

„Thus, she didn’t approve the microbes’ theory (our note – mother); the disinfectants were obnoxious for her and were not supported in her home. (…) She thought it will be foolish to put iodine on a cutting or to get injections against typhoid” [1, p 183]. Do not forget that the grandfather of Queen Mary, Prince consort Albert, died of typhoid fever in 1861, while his wife and also his primary cousin, Queen Victoria, began a long mourning time until the end of her life, what affected not only the family, but also the entire society of the time. The second daughter of Queen Victoria, Alice, died of diphtheria in 1878.

About hygiene

„Sachets, resembling with the little mattresses, blue or rose, hung or placed amongst  mother’s all dresses and linens, were full of iris powder and were always coming from Florence, where they made it” [1, p 40]. Queen Mother, at the residence of Rosenau introduces bathrooms, after her husband takes the Duchy of Saxa-Coburg and Gotha, but refuses to introduce the electric power „thinking that would be something wrong with the features of the old and strange castle.” „With closets full of Russian samurs, silks and atlases, priceless laces, lovely linen, she wore more gladly burlap hand woven and cheap furs, because all the treasures kept in camphor and lavender were part of Russian greatness, deserted now, and which no longer took place in the life what she chose” [1, p 184].

About surgeries

„About surgeries, those were in her eyes (our note – mother) no more than a guilt resistance against nature as God had made it” [1, p 183].

ISTORII MEDICALE ÎN MEMORIILE REGINEI MARIA A ROMÂNIEI (3)

Rezumat

Maria, regină a României născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha (29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia–18 iulie 1938, castelul Pelişor–Sinaia, Regatul României), a fost prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei şi consoarta regelui Ferdinand. Memoriile sale reprezintă o sursă importantă pentru informaţii inclusiv medicale, dar şi o literatură surprinzătoare, ceea ce vădeşte un talent scriitoricesc. Demersul nostru vizează o incursiune în informaţiile medicale cuprinse în memoriile Reginei Maria a României, după cunoştinţele noastre fiind primul de acest fel.

 

Despre bolile contagioase şi asepsie

Se ştia sau bănuia că nu te poţi îmbolnăvi de două ori de pojar, altfel spus că rujeola determină imunitate pe toată viaţa. Erau cunoştinţe minime privind contagiozitatea: “O scenă mai limpede în mintea mea mi-a rămas din seara când a venit bunicul (nn. ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea) în camera noastră de culcare, (aceasta s-a întâmplat tot la Tsarskoe-Selo), unde zăceam toate de pojar. Eu prinsesem boala în urma celorlalte (nn. surori) astfel încât bunicul putu să mă sărute” [1,p 99].

Țarul Rusiei, Alexandru al II-lea

“Tot astfel, nu încuviinţa teoria microbilor (nn. mama); dezinfectantele îi erau nesuferite şi nu erau îngăduite în casa ei. (…) I se părea o neghiobie să pui iod pe o tăietură sau să faci injecţii în contra tifoidei” [1,p 183]. Să nu uităm că bunicul Reginei Maria, prinţul consort Albert, murise de febră tifoidă în 1861, soţia şi totodată vara lui primară, Regina Victoria, intrând în perioada de doliu până la sfârşitul vieţii, afectând nu numai familia ci şi întreaga societate a vremii. A doua fiică a Victoriei, Alice, murise de difterie în 1878.

Despre igienă

“Saşeurile mari ca nişte salteluţe, albastre sau trandafirii, atârnate sau aşezate printre toate rochiile şi rufele mamei, erau pline de pudră de iris şi veneau totdeauna de la Florenţa, unde se fabricau” [1, p 40]. Mama Reginei introduce la reşedinţa din Roseneau băi, după ce soţul ei preia ducatul de Saxa-Coburg şi Gotha, dar refuză introducerea curentului electric “socotind că ar fi ceva nepotrivit cu caracteristica ciudatului şi vechiului castel”. “Cu dulapurile pline de samururi ruseşti, mătăsuri şi atlasuri, dantele de preţ, rufărie minunată, purta mai cu plăcere ţesături de mână, pânză groasă şi blănuri ieftine, pentru că toate acele comori, păstrate în camfor şi levănţică, făceau parte din măreţia rusească, părăsită acum, şi care nu-şi mai avea loc în viaţa ce-şi alesese” [1,p 184].

Despre intervenţii chirurgicale

“Cât despre operaţii, nu erau în ochii ei (nn. mamei) decât o vinovată împotrivire în contra naturii, aşa cum o făcuse Dumnezeu” [1,p 183].